ANPC a amendat Banca Românească pentru încasare NELEGALĂ de COMISIOANE

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a amendat Banca Românească cu 40.000 lei, pentru încasare nelegală de comisioane și a obligat banca să modifice 27.000 contracte până pe 3 septembrie, a declarat luni, într-o conferință de presă, Marius Dunca, președintele ANPC.
Marius Neagu
10 aug. 2015, 13:27
ANPC a amendat Banca Românească pentru încasare NELEGALĂ de COMISIOANE

Acesta a spus că este vorba despre două tipuri de credite, respectiv unul ipotecar și unul de nevoi personale, pentru care banca a încasat unele comisioane, începând din 2010, modificând contractele originale din 2006.

Poziţia Banca Românească:

„Am luat act de decizia ANPC și dorim să facem câteva precizări cu privire la modul în care instituția a interpretat implementarea Ordonanței de Urgență 50/2010 de către Banca Românească. Implementarea OUG 50 de către Banca Românească a avut drept scop alinierea denumirii comisioanelor, conform cadrului legislativ, dar păstrând esența economică a acestora. Mai mult, Banca Românească nu a comisionat adițional clienții ai căror contracte au fost modificate în 2010.

În acest moment, am inițiat demersul de contestare a proceselor verbale și a ordinelor emise de ANPC pentru spețele menționate în cadrul deciziei instituției, rezervându-ne dreptul ca, în funcție de soluția judecătorească, să reversăm operațiunile efectuate în urma implementării măsurilor ANPC și să evaluăm consecințele economice ale acestor măsuri cu inițierea unor proceduri judiciare de recuperare”, se arată în comunicatul Banca Româneasca.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte