ANPC, amenzi de peste 270.000 de lei comercianţilor care vând lasere pentru copii. Acestea pot provoca orbirea

ANPC a dat amenzi de peste 270.000 de lei în urma controalelor privind comercializarea dispozitivele cu fascicul luminos tip laser, în zona Bucureşti-Ilfov. Conform instituţiei, aceste dispozitive reprezintă un potenţial pericol, fiind interzise copiilor.
Iulian Tudor
03 aug. 2019, 16:35
ANPC, amenzi de peste 270.000 de lei comercianţilor care vând lasere pentru copii. Acestea pot provoca orbirea

Controalele au fost iniţiate după ce în urmă cu câteva zile un copil în vârstă de zece ani din Bucureşti s-a jucat cu un dispozitiv cu laser, şi l-a proiectat în ochi şi a ajuns la spital cu arsuri grave ale retinei, scrie news.ro. Medicii au atras atenţia că aceste dispozitive sunt extrem de periculoase.

Citeşte şi Autorităţile sunt în alertă! Jucării deosebit de periculoase, vândute în magazinele din România

„În urma controalelor iniţiate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe piaţa dispozitivelor cu laser, cu potenţial pericol la utilizare, comisarii ANPC au verificat comercializarea, în zona Bucureşti-Ilfov, a acestor instrumente. Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public pe această temă, trebuie menţionat, în primul rând, ca o avertizare pentru părinţi, că aceste obiecte nu sunt jucării. Mai mult, pe ambalajul acestora este precizat clar că ele sunt interzise copiilor, iar pentru adulţi acesta conţine avertizări în legătură cu utilizarea care poate fi periculoasă în general, indiferent de vârsta celui care le foloseşte. Ca atare, urmând procedura de verificare, comisarii ANPC au aplicat sancţiuni în valoare de 274.000 de lei şi, de asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse notificate prin Sistemul de alertă rapidă RAPEX al Uniunii Europene, 13.662 bucăţi, în valoare de peste 47.000 de lei”, anunţă ANPC.

Printre abaterile constatate în timpul verificărilor s-au numărat prezenţa spre vânzare a unor produse interzise comercializării, deoarece utilizate în condiţii normale, acestea pot pune în pericol viaţa sau securitatea consumatorilor (produse notificate prin Sistemul RAPEX) şi prezenţa la comercializare a unor produse care nu aveau eticheta şi avertizările de utilizare traduse în limba română şi nici alte elemente de caracterizare (nefiind notificate prin Sistemul RAPEX).

În vederea verificării potenţialului periculos al fasciculului luminos dezvoltat de dispozitivele care nu au fost notificate prin Sistemul RAPEX şi a testării acestora, vor fi realizate analize speciale în cadrul unui laborator autorizat de profil, urmând ca rezultatele acestora să fie făcute publice.
ANPC precizează că verificările în locurile de comercializare vor continua la nivelul întregii ţări, în cazul acestor dispozitive, urmând a se lua, mai departe, măsurile care se impun.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Daniel Pancu explică de ce Alex Dobre nu mai are banderola de căpitan la Rapid. „Gesturi care nu fac cinste unui căpitan!”
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
ANAF impune românilor restricții. Prevederi în programul de guvernare
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte