ANPC, către băncile cu credite în franci: „Vreau soluţii concrete. Până acum şi-au bătut joc!”

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor solicită băncilor soluții concrete pentru clienții cu credite în franci elvețieni, pentru că, deși la nivel declarativ acestea se arată deschise negocierilor cu clienții, au venit doar cu câteva cazuri rezolvate.
Iulian Tudor
18 mart. 2015, 16:33
ANPC, către băncile cu credite în franci:

La nivel declarativ, băncile spun că sunt deschise, spun: ‘Consumatorii nu vin la noi, nu vin să discute’. Și, iată că i-am pus la aceeași masă. Vreau să văd cu ce soluții concrete vin băncile, că până acum doar și-au bătut joc. Am chemat și înainte băncile la negociere în instituție, au promis că vin cu cele mai bune soluții pe care le au pentru toți consumatorii care suferă din cauza creșterii cursului, dar până acum nu au venit cu nicio soluție. Au fost doar câteva cazuri pe care le putem număra pe degetele unei mâini (…) Vreau să văd soluțiile, pentru că până acum și-au bătut joc!„, a explicat Marius Dunca, preşedintele ANPC, potrivit Agerpres.

El a menționat că se aștepta ca băncile să fie dispuse la discuții, pentru că povara trebuie împărțită între consumatori și bănci.

ANPC va participa, în calitate de mediator, la negocierile dintre clienții cu credite în franci elvețieni și bănci, anunțate pentru luna aprilie. Clienții vor fi reprezentați de Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) și Grupul Clienților cu Credite în CHF.

CITEŞTE ŞI Protecţia Consumatorului se implică în CRIZA CREDITELOR ÎN FRANCI ELVEŢIENI

Până atunci, ANPC va întocmi, zilnic, câte un proces verbal de constatare a clauzelor abuzive în contractele de creditare, aceste procese verbale urmând să fie transmise instanței, a mai spus președintele instituției. El a precizat că, de la izbucnirea crizei creditelor în franci, la ANPC au fost depuse 240 de reclamații de la clienți cu credite majoritar ipotecare și nevoi personale cu ipotecă, din care au fost analizate circa 180 și s-a constatat existența unor clauze abuzive.

„În fiecare zi întocmim un proces verbal pe care îl înaintăm instanței, plus sancțiuni contravenționale pentru fiecare bancă în parte. Dacă își doresc procese, o să stăm doar în procese. Dacă nu înțeleg situația clienților, iarăși o să stăm doar în procese”, a spus Dunca.

Printre abuzurile băncilor constatate de ANPC în urma sesizărilor se numără modificarea marjei de dobândă, băncile profitând de necunoașterea consumatorilor, comisioane de penalizare aplicate la întregul credit, nu doar la ratele restante, comision ilegal de risc, comision de administrare aplicat ca procent din suma întregului credit, precum și comisioane de rambursare în avans diferite de procentele prevăzute de lege (0% pentru creditele cu dobândă variabilă și maximum 1% pentru creditele cu dobândă fixă — n. r.).

Președintele ANPC a mai spus că instituția a trimis, deja, în instanță 23 de procese verbale pe clauze abuzive, iar altele urmează să fie trimise începând de săptămâna următoare.

„Avem patru procese verbale doar pentru un operator bancar, cu infracțiuni, pe care le vom înainta instanței”, a precizat Dunca.

În cazul în care ANPC câștigă procesul cu banca pe o clauză abuzivă, banca respectivă este obligată, conform legii, să elimine respectiva clauză din toate contractele de credit similare și să ramburseze sumele percepute clienților de la începutul creditului până la eliminare. Însă, primele procese începute pe astfel de spețe datează din anul 2012 și nu s-a ajuns, încă, la o soluție definitivă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Populația nu va fi afectată de eventualele limitări de consum de energie. Cristian Bușoi: Nu se vor face limitări de consum către consumatorii casnici
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Rusia amenință din nou România. Mesaj sfidător de la Moscova: ”Va primi cu siguranță un răspuns adecvat”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România