ANRE: Distribuitorii de energie vor monta contoare inteligente de electricitate la consumatori

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a lansat un proiect de Ordin prin care propune instalarea de contoare inteligente pentru consumatorii de energie electrică, preţul acestor echipamente urmând să fie inclus în facturi.
Filip Stan
12 mart. 2017, 14:35
ANRE: Distribuitorii de energie vor monta contoare inteligente de electricitate la consumatori

Planul naţional de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă (SMI) se derulează în două etape, prima dintre acestea derulându-se în perioada 2017-2020, iar cea de-a doua în perioada 2021-2026. În prima etapă, distribuitorii vor instala contoare inteligente la cel puţin 30% din numărul total de consumatori, iar în cea de-a doua – restul de contoare „astfel încât la sfârşitul ultimului an de implementare, procentul consumatorilor integraţi în SMI să fie 100%”, se arată într-o Notă de prezentare a proiectului.

ANRE recunoaşte în tarifele pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice costul investiţiilor, ceea ce înseamnă că preţul acestor echipamente va fi inclus în facturi, scrie Mediafax.

Distribuitorii sunt obligaţi să informeze consumatorii despre beneficiile sistemelor inteligente de măsurare, precum şi despre planul şi calendarul de implementare a acestora. Mijloacele de informare utilizate de distribuitori sunt: publicarea pe pagina proprie de internet, afişarea la punctele unice de contact, campanii de informare în mass-media locală şi naţională, distribuirea de materiale informative specifice: instrucţiuni, manuale de utilizare etc.

Pentru instalarea unui contor integrat în SMI, distribuitorul trebuie să obţină acordul consumatorului. „Consumatorul poate refuza schimbarea contorului existent cu unul integrat în SMI. În cazul în care un consumator refuză, schimbarea contorului, dacă va opta ulterior pentru acest lucru, se va face pe cheltuiala sa, mai puţin valoarea contorului. Pentru consumatorul care refuză schimbarea contorului, facturarea consumului de energie electrică se realizează pe baza autocitirii, în conformitate cu Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, în vigoare, începând cu data la care zona respectivă a fost integrată în SMI”, precizează iniţiatorii proiectului.

Citeşte şi Niculae Havrileţ, ANRE: Preţul gazelor va creşte cu 5-6% de la 1 aprilie pentru consumatorii casnici

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Anunț din Polonia despre transferul tricolorului: „Sunt discuții!”
Capital.ro
O categorie de pensionari poate primi bani în plus la pensie. Înalta Curte a stabilit cine beneficiază de majorare
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România