Agenţia Naţională de Transplant: Orice român poate face transplant în străinătate dacă obţine negaţie de la un centru din ţară

Orice român poate pleca pentru un transplant în străinătate, deşi operaţia se poate face în România, dacă obţine negaţie de la un centru din ţară, fiind vorba, în general de primitori marginali, cu foarte mare risc operatoriu, a declarat  medicul Victor Zota, cooordonator pentru Bucureşti al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT).
Filip Stan
28 mart. 2017, 16:16
Agenţia Naţională de Transplant: Orice român poate face transplant în străinătate dacă obţine negaţie de la un centru din ţară

„Orice român poate face transplant de ficat, rinichi, cord şi, în viitor, plămâni în străinătate, chiar dacă aceste operaţii se fac în ţară, dacă obţine negaţie din centrul acreditat în acest sens. Este vorba despre pacienţi marginali, adică la care riscul operatoriu este ridicat. Spre exemplu, operaţia de plămân este simplă, dar pacientul are risc operator major, din cauza obezităţii sau a altor boli grave asociate”, a explicat pentru News.ro, medicul Victor Zota.

Coordonatorul pentru Bucureşti al ANT a răspuns astfel unei întrebări privind şansele pe care le au românii de a mai face transplant de plămân la Viena, după ce va fi deschis un centru în România.

Potrivit medicului, şi acum sunt pacienţi care fac transplant de ficat, rinichi şi medular în străinătate .

„Şi acum sunt pacienţi care fac transplant de ficat, de rinichi şi de măduvă în străinătate. Şi la plămân va fi la fel”, a explicat Zota.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, marţi, că a fost deblocat transplantul de plămâni pentru pacienţii români în clinica austriacă AKH, iar, în acelaşi timp, Spitalul Sfânta Maria din Capitală va fi acreditat pentru transplant pulmonar, putând să înceapă operaţiile după ce un ordin în acest sens va apărea în Monitorul Oficial, în urma aprobării sale în şedinţa de joi a Guvernului.

Citeşte şi Florian Bodog: Transplantul de plămâni în clinica AKH, deblocat. Spitalul Sfânta Maria, acreditat pentru transplant pulmonar

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
BVB a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei într-o singură săptămână. Ce companii au înregistrat cele mai mari scăderi
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT