SPANIA – ARABIA SAUDITĂ 4-0. Festival de goluri la Cupa Mondială FIFA 2026

Echipa naţională a Spaniei a învins duminică, scor 4-0, echipa naţională a Arabiei Saudite, în grupa H a Cupei Mondiale.
Viorel Dobran
21 iun. 2026, 20:57
SPANIA - ARABIA SAUDITĂ 4-0. Festival de goluri la Cupa Mondială FIFA 2026

Spania a deschis scorul la Atlanta, prin Lamine Yamal, în minutul 11, din pasa lui Oyarzabal, după care atacantul lui Real Sociedad a înscris şi el, în minutul 21. Mikel Oyarzabal a reuşit dubla după numai trei minute, marcând după un assist al lui Dani Olmo, şi ibericii îşi luau un avans liniştitor după nici o oră de joc. Tot Oyarzabal a lovit bara în minutul 36, iar scorul a fost majorat, în minutul 49, după un autogol al saudiţilor. Cucurella a şutat la poartă, Al-Owais a respins, mingea s-a lovit de Altambakti şi a intrat în plasă. Goalkeeperul saudit a respins şutul lui Pedro Porro, în minutul 60, iar elevii lui Donis au trimis primul şut pe poarta lui Unai Simon abia în minutul 80. Spania a învins Arabia Saudită cu 4-0 şi conduce în grupa H, cu 4 puncte.

 

SPANIA – ARABIA SAUDITĂ 4-0

Min. 90 + 2, 5-0, Spania s-a dezlănţuit în al doilea meci de la Mondiale. Golul este anulat de VAR pe motiv de ofsaid

Min. 49, 4-0. la omul sărac, nici boii nu trag, autogol Arabia Saudită.

Min. 24 – 3-0, festivalul continuă, GOOL Spania! O minge deviată cu capul de Dani Olmo a ajuns la Oyarzabal, care a reușit ”dubla”.

Min. 21 – 2-0, GOOL Spania! Oyarzabal și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor cu un șut din interiorul careului.

Min. 11 – 1-0, GOOL Spania! Oyarzabal i-a pasat lui Lamine Yamal la bara a doua, iar jucătorul Barcelonei a șutat dintr-un unghi mic pe centrul porții.

Spania – Arabia Saudită, echipele de start

Spania: U. Simon – Porro, Cubarsi, Laporte, Cucurella – Baena, Rodri, Pedri – Lamine Yamal, Oyarzabal, Olmo
Selecționer: Luis de la Fuente

De la Fuente a făcut nu mai puțin de 4 schimbări față de echipa trimisă în teren în rușinea cu Capul Verde, scor 0-0. Porro, Baena, Lamine Yamal și Olmo au intrat în locul lui M. Llorente, F. Ruiz, F. Torres și Gavi.

Arabia Saudită: Al Owais – Abdulhamid, Tambakti, Lajami, Al Amri, Al Harbi – N. Al Dawsari, Al Khaibari, Al Juwayr – Al Buraikan, S. Al Dawsari
Selecționer: Giorgos Donis

Stadion: Mercedes-Benz Stadium (Atlanta)
Arbitru: Raphael Claus

Spania – Arabia Saudită se va juca pe Mercedes-Benz Stadium din Atlanta, stadion care dispune de o capacitate de 71.000 de locuri. Ibericii sunt văzuți ca mari favoriți, dar la fel a fost cazul și în prima rundă, când au avut în față Capul Verde.

Ibericii, campioni europeni în 2024 după o finală cu Anglia, scor 2-1, nu au mai pierdut din iunie 2025, când au fost învinși la loviturile de departajare de Portugalia, 2-2, 3-5 după penalty-uri în finala UEFA Nations League.

GERMANIA – COASTA DE FILDEŞ: 2-1. Nemţii nu se dezmint nici la Cupa Mondială FIFA 2026, victorie în ultimul minut

Dacă Arabia Saudită are tot lotul la dispoziție, Spania nu se va putea baza pe Victor Munoz, fotbalistul de bandă stângă care este accidentat. Acesta tocmai a semnat cu Liverpool, care l-a cumpărat de la Osasuna în schimbul sumei de 40 de milioane de euro.

În plus, ”Furia Roja” nu îi are la 100% pe Lamine Yamal și Nico Williams, titularii din benzi care s-au confruntat cu probleme medicale în ultima vreme. Chiar și așa, sunt așteptați să înceapă titulari și să joace cel puțin o repriză.

Cât costă o apă, o bere și un sandviș la Cupa Mondială 2026. Un oraș american aproape a rămas fără bere din cauza scoțienilor

La ultimele două Cupe Mondiale, în 2018 și 2022, Arabia Saudită a părăsit competiția în faza grupelor. Cea mai importantă performanță a fost înregistrată la CM 1994, când a ajuns în optimi.

Echipele probabile din Spania – Arabia Saudită:

Spania: Simon – Llorente, Cubarsi, Laporte, Cucurella – Ruiz, Rodri, Pedri – Yamal, Oyarzabal, Nico Williams
Arabia Saudită: Al-Owais – Abdulhamid, Al Tambakti, Al Amri, Al Harbi – Al Shamat, Al-Khaibari, Kanno, S Al-Dawsari – Al Buraikan, Al-Juwayr

În grupa G, de la ora 22.00, Belgia va întâlni Iran.

Urmează noaptea, de la ora 01.00, în grupa H, Uruguay va întâlni echipa din Capul Verde.

Iar luni dimineaţa, la ora 04.00, în grupa G, Noua Zeelandă va evolua cu Egipt.

Tunisia – Japonia s-a încheiat: știm care este cea mai slabă echipă de la Campionatul Mondial!
După 1-5 cu Suedia în meciul de debut, Tunisia a schimbat inutil selecționerul pentru că în a doua partidă, jucată în această dimineață, a pierdut cu 0-4 în fața Japoniei!

În urma acestui rezultat, tunisienii au fost eliminaţi de la actuala ediţie a CM.

Golurile au fost marcate de Kamada (4), Ueda (31, 83) şi Ito (69).

A fost meciul cu numărul 1.000 din istoria Cupei Mondiale de fotbal, arbitrat de românul Istvan Kovacs, pe Monterrey Stadium, în Grupa F.

Kovacs nu a acordat niciun cartonaş galben.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Antonio Folha e out de la CFR Cluj! Reacția șoc a lui Cadu. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să știe
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A fost găsit trupul lui Ionuț, tânărul de 23 de ani care s-a răsturnat cu skijetul la Dubova. Era căutat de 2 zile
iamsport.ro
Bombă! Nu Edi Iordănescu! Nelu Varga a ofertat un alt antrenor român după dezastrul cu Tromso
MediaFlux
Sărbătoare în calendar, Sfânta Teodora de la Sihla. Rugăciunea specială care se spune în această zi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România