Antonescu: Dacă ajungi preşedinte în funcţie de cineva, înseamnă că eşti o păpuşă, o marionetă

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că un candidat la Preşedinţie care depinde de cineva pentru a ajunge şef al statului, de un terţ care să spună dacă să ajungă sau nu în funcţie, este "o marionetă" şi nu are ce căuta la Cotroceni, menţionând că nu vrea să fie un preşedinte "tolerat".
Filip Stan
08 apr. 2013, 20:54
Antonescu: Dacă ajungi preşedinte în funcţie de cineva, înseamnă că eşti o păpuşă, o marionetă

„S-a vorbit foarte mult în ultima vreme şi de la unii sigur că înţeleg această teorie – că o fac din prima zi – vai de mine, de fapt PSD este extraordinar de puternic, PSD înseamnă USL, că Antonescu nu are nicio şansă la Preşedinţie dacă nu va fi susţinut de PSD şi preşedintele său, premierul Victor Ponta … Şi atunci Antonescu tace mâlc, înghite orice, se duce unde i se spune, numai şi numai ca să iasă preşedinte. Ori eu, dincolo de faptul că nu am avut niciodată şi nu o să am niciodată un scop în sine din asta – vreau să ajung preşedinte ca să facem, să fac şi eu ce-mi revine ca preşedinte pentru ca ţara asta să fie altceva şi altfel. Dar dincolo de asta, tuturor celor care încearcă să răspândească această ideea le spun: un om care candidează la preşedinţia unei ţări şi depinde de susţinerea altuia, ăla nu trebuie să mai candideze. Adică, dacă cineva iese preşedinte pentru că spun eu, un terţ, un altul sau nu mai iese dacă spun să nu mai iasă, înseamnă că ăla e o păpuşă, e o marionetă şi nu are ce căuta acolo”, a afirmat Antonescu, într-o emisiune TV, potrivit Mediafax.

El şi-a exprimat convingerea că şi Victor Ponta a înţeles acest lucru, respectiv că şeful statului este determinat de susţinerea majoritară în societate.

„Fac o mare greşeală cei care cred că am un scop în sine din asta. Nu, n-am şi în niciun caz nu mă interesează să devin oricum preşedintele României. Avem un proiect «România puternică» şi de pildă preşedintele tolerat, de grupuri din această ţară, sau ştiu şi eu, de unii din altă ţară, preşedinte tolerat al unei Românii în genunchi nu mă interesează să fiu”, a susţinut liderul PNL.

Antonescu a precizat că există „grupuri de oameni” care fac presiuni ca el să nu ajungă în poziţia de preşedinte, acestea regăsindu-se în mai multe partide.

„Mă neliniştesc cu posibilitatea ca oameni care au profitat din plin – şi au însemnat de fapt faţa nevăzută, uneori văzută, a regimului Băsescu – oamenii aceia pe care niciodată deşi existau motive parchetele «ultraperformante» ale doamnei Kovesi şi a domnului Morar nu i-au căutat sau cărora le-au închis dosare, ca oamenii care au servit acest regim, astfel de grupuri de oameni să nu încerce, până la urmă nu ar fi decât normal să o facă, să-şi asigure o tranziţie uşoară care se poate face numai cu condiţia ca Antonescu să nu fie preşedinte şi ca USL să se rupă”, a mai susţinut preşedintele PNL.

„Deocamdată, lucrurile arată că sunt un ajutor pentru domnul Antonescu. Pe de altă parte, fără PSD nu câştigă nimeni prezidenţialele„, a declarat premierul Victor Ponta, luni seară, la România TV. 

Preşedintele PSD a dat totuşi asigurări că relaţia sa cu Antonescu nu va fi afectată de către declaraţiile acestuia, chiar dacă ar fi preferat ca eventualele critici să-i fie aduse în particular. „Cea mai mare garanţie a USL a fost relaţia personală ireproşabilă cu Crin Antonescu. Nu m-aţi auzit o singură dată criticându-l public pe Crin Antonescu. Eu înţeleg ideea de echipă. Când te superi pe cineva, că şi eu m-am supărat de multe ori, spui aceste lucruri în particular”, a spus Ponta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT