Antonescu: Comisia de revizuire a Constuţiei începe din 29 mai să lucreze în ritm intens

Raportul Forumului Constituţional va fi predat pe 27 mai Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, iar aceasta va începe, din 29 mai, să "lucreze într-un ritm cât se poate de intens", a declarat, marţi, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
Iulian Tudor
21 mai 2013, 17:21
Antonescu: Comisia de revizuire a Constuţiei începe din 29 mai să lucreze în ritm intens

„Forumul Constituţional a cerut o amânare de o săptămână pentru prezentarea raportului. Am avut şi astăzi o discuţie cu preşedintele forumului, cu profesorul Pârvulescu. Luni, 27 mai, deci lunea viitoare, acest raport va fi predat Comisiei parlamentare pentru elaborarea proiectului de revizuire a Constituţiei şi foarte probabil de miercuri comisia va începe să lucreze într-un ritm cât se poate de intens, cu şedinţe în mai multe zile pe săptămână să demarăm, practic, acest proces”, a spus Antonescu, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, amânarea solicitată de Forumul Constituţional, deşi poate să pună probleme de calendar, este de bun augur, în sensul că a fost cauzată de intensitatea dezbaterilor, de faptul că în toate întâlnirile a existat un răspuns important, semnificativ, cu preocupări ale oamenilor, ale grupurilor, organizaţiilor, mediului academic pentru diverse subiecte constituţionale.

„Şi aş putea spune că la toate capitolele Constituţiei există propuneri de revizuire, există mai multe variante de revizuire. Despre toate aceste vom putea discuta pe larg începând de săptămâna viitoare, odată cu predarea raportului şi, desigur, odată cu demararea lucrărilor propriu-zise pe text, pe propuneri, pe articole în Comisia parlamentară mixtă de revizuire a Constituţiei”, a mai spus Antonescu.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, marţi, hotărârea Comisiei de revizuire a Constituţiei prin care se stabileşte ca Forumul constituţional să depună raportul până pe 27 mai, dată până la care mai pot depune amendamente şi parlamentarii.

Hotărârea Comisiei de revizuire a Constituţiei, prin care îşi modifică propriul regulament de funcţionare, a fost luată în data de 14 mai şi aprobată marţi de conducerea Camerelor, în cadrul şedinţei reunite a Birourilor permanente.

„În Comisia de revizuire am stabilit ca până pe 27 mai să se mai poată depune propuneri de modificare şi ca până la această dată să se prezinte şi raportul Forumului constituţional. Ca să poţi modifica regulamentul comisiei, e nevoie de aprobarea Birourilor permanente reunite”, a precizat chestorul Senatului Ioan Chelaru.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte