Antonescu: Proiectul exploatării de la Roşia Montană trebuie RESPINS

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că el nu susţine proiectul exploatării de la Roşia Montană, aceasta fiind poziţia sa personală, urmând ca liberalii să adopte ulterior o decizie. Printre motivele invocate  de către Antonescu a fost şi faptul că nu poate susţine un proiect propus de Guvern, dar căruia prim-ministrul i se va opune în calitate de deputat.
Filip Stan
09 sept. 2013, 09:47
Antonescu: Proiectul exploatării de la Roşia Montană trebuie RESPINS

„Cred că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut. Fie ar trebui retras, ceea e nu e cazul din moment ce a ajuns deja de la Guvern în Parlament, fie trebuie respins. Am ajuns la această concluzie nu din motive tehnice, ci pentru că există consecinţe şi realităţi majore ce împiedică acum realizarea acestui proiect”, a declarat Antonescu într-o conferinţă de presă.

Preşedintele PNL a arătat că are trei argumente majore în favoarea acestei poziţii, formulată chiar înaintea dezbaterii care urmează să aibă loc în Parlament. Primul este legat de faptul că exploatarea auriferă riscă să creeze o scindare în sânul societăţii româneşti. „Este un proiect de anvergură naţională pentru că implică resursele naţionale foarte importante ale unei naţiuni, ceea ce presupune o susţinere publică (…) Proiectul produce acum o semnificativă scindare în societatea românească. Este un sentiment public de amploare ce nu poate fi ignorat”, a motivat liberalul.

În al doilea rând, Antonescu nu vrea ca demararea exploatării să alimenteze suspiciunile legate de faptul că politicienii importanţi ar fi fost determinaţi să susţină proiectul printr-un lobby incorect. „Există o uriaşă suspiciune în opinia publică românească că decidenţii politici nu ar acţiona în conformitate cu interesele naţionale legitime. Personal, nu cred că cineva dintre decidenţii politici importanţi sunt angajaţi într-un lobby specific companiei Gold Corporation”, a spus preşedintele Senatului.

Al treilea set de obiecţii este legat de aspectele formale prin care a fost promovat proiectul de lege privind Roşia Montană în Parlament. „E vorba de anumite fragilităţi ale proiectului iniţiat de Guvern, dar prim-ministrul ne spune că va vota împotriva lui ca parlamentar. Un proiect cu obiecţii din partea însuşi Ministerului Justiţiei, iar avizul de mediu ne prilejuieşte situaţia inedită că va da sau nu avizul în funcţie de votul din Parlament”, a declarat Crin Antonescu.

El a precizat că poziţia sa nu este şi poziţia PNL, urmând ca partidul să adopte o decizie în perioada următoare. Însă anunţul public al deciziei sale pe Roşia Montană a fost motivat de către Antonescu prin faptul că, în calitate de candidat la preşedinţie, are obligaţia de a-şi formula această poziţie independent de decizia partidului. „Nu pot şi nu vreau să mă ascund după votul majorităţii din Parlament sau chiar după votul majorităţii din propriul partid”, a conchis Antonescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
David Popovici, încurcătură înainte de semifinala la 200 de metri liber: „Băi, ce ordine? Cum sunt astea inversate?”
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Cum se răcoreau casele înainte de apariția aerului condiționat. Soluțiile vechi care sunt folosite și astăzi
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Lovitură pentru Putin! Ucraina i-a afectat grav locuința de la Marea Neagră
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat