Anul 2013, cel mai călduros an înregistrat vreodată în Australia

Anul 2013 a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată în Australia, cu valuri prelungite de căldură neobişnuită şi incendii de pădure devastatoare, a anunţat vineri Biroul australian de meteorologie.
Cristina Dinu
03 ian. 2014, 11:39
Anul 2013, cel mai călduros an înregistrat vreodată în Australia

”Din 1910, data la care a început strângerea de date, 2013 a fost cel mai călduros”, a indicat organismul australian într-un comunicat, citat de Agerpres.

Vara 2012-2013 a fost cea mai călduroasă dintre toate, cu un val prelungit de căldură între 31 decembrie 2012 şi 19 ianuarie 2013, zi în care mercurul termometrelor a coborât pentru prima dată sub plus 45 de grade Celsius în ţara mare cât un continent.

Primăvara a fost şi ea cea mai blândă înregistrată vreodată şi doar singurele două ierni au fost cele mai moderate din 1910. Pe întregul an, temperatura medie s-a situat cu 1,2 grade Celsius peste media generală.

Biroul de meteorologie a reamintit că, la începutul lui 2013, Tasmania a fost pradă unor incendii distrugătoare, apoi, în cursul anului, iarna blândă şi primăvara timpurie au provocat ”în regiunea Sydney cele mai grave incendii de la mijlocul lui 1968”.

Organismul australian din domeniul meteorologiei, care a trebuit să adauge anul trecut noi culori pe scara sa cu temperaturi pentru a ilustra vârfurile de temperatură, a indicat că încălzirea constatată în Australia se înscrie în tendinţele climatice planetare.

Roger Jones, membru al grupului de lucru interguvernamental privind climatul, a declarat că încălzirea vizează ansamblul ţării.

”În timp ce creşterea medie a temperaturilor poate părea una fără gravitate, frecvenţa valurilor de căldură se accelerează rapid”, a subliniat el. ”Motivul pentru care valurile de căldură sunt mai lungi şi mai puternice nu este încă foarte evident, dar ele agravează riscul de incendii şi stres la animale, plante şi oameni într-un mod mai brutal decât l-au anticipat studiile”, a adăugat el.

Cercetătorii au tras, de asemenea, un semnal de alarmă în legătură cu faptul că acest an excepţional de călduros a intervenit când nu exista fenomenul El Nino, care aduce secetă şi căldură în Australia.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Georgina Rodriguez, din nou în centrul atenției. Cum s-a prezentat logodnica lui Cristiano Ronaldo la un eveniment
Capital.ro
Transferurile bancare, blocate. Banca impune ore limită. Transferurile nu pot fi procesate în aceste zile
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
Putin face o ofertă pace. Rusia propune SUA un târg pentru a înceta războiul
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj