Anul Nou Chinezesc 2021. Am intrat în Anul Bivolului de Metal, totul despre noul semn care ne va guverna în următoarele 12 luni

Anul Nou chinezesc începe pe 12 februarie 2021 şi se va încheia pe 30 ianuarie 2022. Acesta este al 4718-lea an chinezesc, potrivit www.chinesefortunecalendar.com. Este Anul bivolului alb de metal, potrivit astrologiei chineze.
Daniel Spătaru
12 feb. 2021, 09:20
Anul Nou Chinezesc 2021. Am intrat în Anul Bivolului de Metal, totul despre noul semn care ne va guverna în următoarele 12 luni
Anul Nou Chinezesc 2021

Nou An chinezesc sau Festivalul de primăvară, are o vechime de 4000 de ani, este cea mai lungă sărbătoare a anului şi o sărbătoare naţională. Sărbătorile pot dura până la 16 zile, dar numai primele şapte zile sunt considerate sărbători legale (11-17 februarie 2021). Festivalul de primăvară începe oficial pe 12 februarie (11 februarie este Revelion) şi se încheie cu Festivalul Lampioanelor pe 26 februarie. Această perioadă este marcată de numeroase activităţi şi tradiţii specifice pentru fiecare zi, potrivit chinesenewyear.net.

China fiind un stat multinaţional, fiecare naţionalitate are tradiţii diferite în legătură cu Anul Nou. Cu toate acestea, pentru toate naţionalităţile, masa din seara de Revelion, numită „Masa Reîntregiri”‘, reprezintă un moment important pentru fiecare familie. Indiferent unde se află, toţi membrii familiei încearcă să se întoarcă la casa părintească pentru a servi împreună ultima masă a anului. Există consemnări istorice potrivit cărora chiar şi cei pedepsiţi cu închisoare erau eliberaţi pentru noaptea de Revelion, pentru a fi alături de familie.

Citeşte şi Anul Nou Chinezesc 2021. Tradiţii şi superstiţii. Cum vor autorităţile să-i determine pe chinezi să nu sărbătorească Anul Bivolului de Metal

Anul Nou Chinezesc 2021. În sudul Chinei, această masă este foarte bogată, cuprinzând de obicei peste 10 feluri de mâncare, fiecare reprezentând diferite dorinţe. Cel mai important fel de mâncare este colţunaşul, care are în interior o monedă iar pentru cel care o găseşte este semn de noroc în anul ce vine. Brânza de soia şi peştele sunt simboluri ale bogăţiei, crevetele roz – simbol al fericirii şi însufleţirii, stridiile uscate – simboluri ale bunăstării, salata de peşte crud (yu sheng) – simboluri ale norocului şi prosperităţii, părul de înger (Fai-hai – preparată din alge de mare cu aspect de păr, comestibil însă) – al prosperităţii, iar găluştele fierte în apă (Jiaozi) – simboluri ale bunăstării în viaţa familială.

Miezul nopţii este marcat de sute de focuri de artificii (în marile oraşe sunt interzise), despre care se crede că alungă spiritele rele. În prima zi a Noului An, oamenii se îmbracă cu haine noi, fac vizite rudelor şi prietenilor sau primesc invitaţi. Ei îşi adresează reciproc „Xin Nian Hao” („La Mulţi Ani!”). După aceea, oaspeţii sunt invitaţi să servească bomboane, fructe şi ceai.

Calendarul chinezesc este un calendar anual, al cărui început se bazează pe ciclurile Lunii. Prin urmare, începutul fiecărui an chinezesc poate avea loc într-un interval mai larg, între sfârşitul lui ianuarie şi jumătatea lui februarie. Potrivit calendarului chinezesc, Anul Nou vine în prima zi cu Lună Plină, după intrarea Soarelui în constelaţia Vărsătorului.

Fiecare an oriental este sub semnul unuia dintre cele 12 animale ale horoscopului chinez: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, capra, maimuţa, cocoşul, câinele şi porcul. Fiecărui semn i se asociază, pe rând, şi unul dintre cele cinci elemente fundamentale ale universului: lemnul, focul, pământul, metalul, apa, iar acestea sunt conectate la cinci culori – alb, negru, verde, roşu şi maro. Un ciclu complet durează 60 ani şi este compus din 5 cicluri de câte 12 ani.

Astrologia chinezească este o teorie a lui Yin şi Yang. Yin este Pământul şi Yang este Soarele. Prin urmare, astrologia chineză foloseşte atât calendarul lunar chinezesc cât şi calendarul solar. Prima zi a anului astrologic 2021 a început pe 3 februarie – Anul bivolului alb de metal. Acesta este momentul începutului de primăvară în calendarul astrologic chinezesc. Ultima zi a anului 2021 este pe 3 februarie 2022 în astrologia chineză, potrivit www.chinesefortunecalendar.com.

Citeşte şi Restricţii dure în China. 11 milioane de locuitori intră în carantină înainte de Anul Nou Chinezesc 2021

Al doilea animal al zodiacului chinez, boul, denotă munca grea, pozitivitatea şi onestitatea care se vor manifesta la noi toţi în următoarele 12 luni, potrivit astrologilor. Atributele bune ale boului nu se găsesc doar în zodiacul chinezesc. Animalul a fost reprezentat în religie, artă, literatură şi cultură populară în toată Asia de Est, de secole. O mare parte din respectul pe care îl deţine se datorează importanţei sale în agricultură.

În China, este considerat un animal de forţă care este asociat cu recolte şi fertilitate. Se credea, de asemenea, că plasarea unei statui metalice a unui bou pe fundul unui râu ar putea preveni inundaţiile. Vechea artă chineză a feng shui-ului, care armonizează oamenii cu mediul lor folosind forţe energetice, consideră, de asemenea, animalul ca fiind de bun augur. Întrucât familiile ţărăneşti din vremurile străvechi îşi vindeau de multe ori boul pentru a plăti educaţia fiului lor, boul este prezentat şi ca un obiect de mare valoare, potrivit www.japantimes.co.jp, citat de Agerpres.

Chinezii cred că animalul care guvernează anul de naştere are o puternică influenţă asupra persoanei respective. Culoarea metalului din horoscopul chinezesc este legată de alb sau auriu. Asociat cu metalul conferă putere, prosperitate şi noroc pentru aproape toate zodiile chinezeşti. Este un an favorabil pentru a începe un proiect dar şi pentru evoluţie, potrivit www.thechinesezodiac.org.

Ani zodiacali ai semnului de bou sunt: 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009, 2021, 2033, potrivit www.chinahighlights.com.

Printre nativii celebri ai anului bivolului se află personalităţi precum: Margaret Thatcher, Charlie Chaplin, Wayne Rooney, Barack Obama, Bill Cosby, David Blaine, George Clooney, Walt Disney, Bruce Springsteen, Anthony Hopkins, Ricky Gervais, Lionel Richie, Vincent Van Gogh, Meryl Streep, Keira Knightley, Michael J. Fox.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Florin Salam, dans incendiar cu Floricica Dansatoarea! Puțini știu ce relație este între ei, de fapt
Fanatik.ro
Peter Magyar și Kelemen Hunor, prima oară față-n față. S-ar putea schimba relația dintre UDMR și noul Guvern ungar? „Nu-și pierde nimeni influența”
Capital.ro
Vești bune pentru pensionari. Serviciul care devine gratuit în Sectorul 1. Trebuie depusă doar o cerere
Playtech.ro
Ce cheltuieli taie românii pentru a face față scumpirilor. Mulți se plâng că au ajuns la limită: „Nu mai am la ce renunța”
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară folosită în Parkinson
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Calendar ortodox pentru 22 aprilie 2026. Ce NU trebuie să facă creștinii pentru a se feri de boli și necazuri
iamsport.ro
L-a auzit pe Gigi Becali și s-a revoltat în direct: ”Îmi venea să sparg televizorul, mi-a fost o scârbă teribilă! Nu are Hristos, nu are mamă, nu are tată”
MediaFlux
Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de premier, anunță Manda. Ponta a propus deschiderea discuțiilor cu AUR
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara