Anunţ important făcut de Ministrul Educaţiei pentru elevi: când vor da tezele

Ministerul Educaţiei a stabilit ca tezele din semestrul I să fie susţinute până în 13 ianuarie 2017, iar cele din semestrul al II-lea, până în 26 mai. Elevii din clasa a VIII-a vor susţine tezele din semestrul al II-lea până în 19 mai, iar cei din clasele terminale de liceu, până pe 5 mai.
Alina Costache
22 oct. 2016, 08:50
Anunţ important făcut de Ministrul Educaţiei pentru elevi: când vor da tezele

Elevii de la şcolile sau din clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor avea teze şi la limba şi literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare sau calificare profesională, an de studiu şi formă de şcolarizare.

De asemenea, elevii din clasele cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi străine, indiferent de specializare, vor susţine teză şi la limba străină respectivă.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în caz în care o lucrare scrisă semestrială se susţine la alegere dintr-o listă de discipline, elevii vor opta în scris pentru aceasta.

În învăţământul special care utilizează curriculumul şcolii de masă, se susţin tezele prevăzute pentru învăţământul de masă. În celelalte unităţi de învăţământ special se susţin teze la limba şi literatura română şi la matematică, începând cu clasa a VI-a.

Citeşte şi Viitorii profesori au nevoie un altfel de program de pregătire, care să includă mai multă practică şi didactică de specialitate

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România