ANUNŢ pentru românii care au maşini de la Volkswagen. „Asta e procedura”, a anunţat Guvernul

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, consideră drept "anormal" ca un cetăţean posesor de autovehicule Volkswagen să plătească retroactiv vreo sumă de bani dacă se dovedeşte faptul că maşina pe care o a cumpărat-o era echipată cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene.
Filip Stan
30 sept. 2015, 05:47
ANUNŢ pentru românii care au maşini de la Volkswagen.

„(…) mi se pare anormal ca un cetăţean de bună credinţă, care a dat foarte mulţi bani pentru marca respectivă şi a achiziţionat un astfel de autovehicul, să fie pasibil într-o perioadă următoare să plătească (timbru de mediu n.r.) pentru un Euro 6, care se poate dovedi că era de fapt un Euro 4 sau Euro 5. Măsurile vor fi luate după ce va fi făcută analiza în baza procedurii pe care o să ne-o prezinte specialiştii din grupurile reunite din cele două ministere /Ministerul Transporturilor şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, n.r./. Repet, nu mi se pare normal ca un cetăţean, indiferent de unde este el, dar noi vorbim acum de cetăţenii români, care a scos din buzunar bani mulţi, mai ales dacă vorbim despre un autovehicul nou, să fie pus să plătească retroactiv pentru ceva la care nici nu s-ar fi gândit”, a spus, luni, Gavrilescu, la finalul şedinţei din Plenul Parlamentului, cu ocazia evenimentului „Ora Guvernului”.

Referitor la înfiinţarea Grupului mixt de lucru care va analiza situaţia Volkswagen pe plan local, ministrul Mediului a precizat că, în cursul zilei de luni, a fost stabilită componenţa acestuia.

„Am desemnat, la nivelul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, membri care vor face parte din Grupul mixt de lucru privind problema Volkswagen. Sunt reprezentanţi de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, de la Garda Naţională de Mediu şi, dacă o fie nevoie, o să intre şi un reprezentant de la Administraţia Fondului pentru Mediu. Rămâne să se stabilească şi reprezentanţii Registrului Auto Român /RAR/. În perioada următoare, în urma discuţiilor avute deja preliminar chiar la instituţia noastră de către reprezentanţii RAR şi cei Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi în urma tuturor documentelor pe care Grupul mixt de lucru le va solicita, vom elabora o procedură de lucru, astfel încât specialiştii să ne propună modul în care să trebuiască şi noi, ca stat membru al Uniunii Europene, să vedem exact câte maşini Volkswagen au intrat în ţară şi să vedem dacă motoarele acestor maşini sunt conforme sau nu”, a subliniat, citată de Agerpres, Graţiela Gavrilescu.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunţat, vineri, că a decis, alături de Ministerul Transporturilor, să înfiinţeze un Grup mixt de lucru ce va avea ca misiune identificarea măsurilor pe care statul român trebuie să le impună în cazul Volkswagen.

Conform ministrul Mediului, Ministerul Transporturilor a solicitat Autorităţii de omologare germane clarificări pe această temă, iar în funcţie de rezultatele Grupului mixt de lucru, dar şi în funcţie de răspunsul primit din partea autorităţii de omologare germane, statul român va decide care sunt măsurile legale care trebuie impuse.

Comisia Europeană a cerut, joia trecută, tuturor celor 28 de state comunitare să demareze propriile lor investigaţii la nivel naţional cu privire la autoturismele Diesel produse de Volkswagen pentru a putea stabili dacă şi cât de multe vehicule certificate în UE au fost echipate cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene (sisteme electronice speciale pentru evitarea standardelor referitoare la poluare — n. r.).

Cel mai mare producător auto la nivel mondial, Volkswagen, este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităţilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Din acest motiv, nivelul poluării era mai ridicat, susţine Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA).

Reprezentanţii VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor şi au anunţat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.

Numai în SUA, amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparaţiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii şapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat şi Audi A3.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Politicianul acuzat în trecut de spălare de bani decide soarta clubului Steaua. Cine este Radu Oprea, propunerea de ministru al Apărării în Guvernul Luca Niculescu
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 16 octombrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Mariei Roxana, una dintre victimele tragediei din Vâlcea. Tânăra de 18 ani a fost condusă pe ultimul drum într-un sicriu alb
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT