Anunţ-ŞOC: Andrei de la Alb Negru are o relaţie cu Antonia

După trei ani de la separarea de Sylvia, Andrei Ștefănescu (36 de ani) a luat o decizie care îi va schimba viața.
Alina Costache
24 ian. 2015, 18:41
Anunţ-ŞOC: Andrei de la Alb Negru are o relaţie cu Antonia

Abia anul trecut, în februarie, solistul a apărut la o petrecere mondenă cu o domnişoară blondă, extrem de sexy. Click! a aflat la momentul respectiv că aceasta se numea Antonia, are 24 de ani, este studentă și e noua iubită.

De altfel, solistul a făcut pentru Click! primele declarații despre noua sa iubită. „Da, o cheamă Antonia, are 24 de ani, este fotomodel şi studentă. Ne-am întâlnit prin intermediul unor prieteni, care ne-au făcut cunoştinţă şi ne-am plăcut reciproc de la început. Ea mă ştia, îmi cunoştea piesele şi am început să ieşim împreună. Ne vedem deja de o lună, însă suntem încă la început. Nu prea avem timp liber, însă mai mergem le evenimente mondene sau mai vedem un film împreună”, a povestit Andrei, în exclusivitate pentru Click!, la vremea respectivă.

Iată că relaţia celor doi a evoluat şi acum Andrei și Antonia se pregătesc deja de căsătorie. Andrei ne-a mărturisit joi seară (22 ianuarie), la avampremiera filmului „Puşcaşul American”, că este gata de însurătoare anul acesta cu iubita lui de care este foarte îndrăgostit. „Anul ăsta vrem să facem nunta, însă în perioada imediat următoare sunt ocupat cu filmările. O să vedem când ne facem timp ca sa facem pasul cel mare”, a spus Andrei, în exclusivitate pentru Click! Andrei şi Kamara, colegi în trupa Alb Negru, vor face echipă în cel de-al șaptelea sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva!”, care va fi difuzat în curând la Antena 1.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Apare o nouă forță în fotbalul românesc! Fostul membru al Generației de Aur e gata să devină patron: „Au palmaresul, în 3 ani stadionul e gata”
Capital.ro
Marele actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a iubit. Talentul său a fost unic
Playtech.ro
Se întorc temperaturile de peste 20 de grade. Când se încălzeşte vremea
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
Cutremur neobișnuit astăzi în Brașov! Ce magnitudine a avut seismul
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
Siropul de tuse ucigaș: 20 de copii au murit și 5 sunt în stare critică
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025