Aparatură de spionaj şi de bruiere a telefoanelor mobile în biroul fostului şef al Complexului Energetic Oltenia

În biroul fostului director al Complexului Energetic Oltenia a fost descoperită aparatură de spionaj şi de bruiere a telefoanelor mobile. Şeful companiei de stat avea o cameră montată într-un ceas şi conectată la laptop. Și mai grav este că tot echipamentul a fost cumpărat din banii companiei.
Iulian Tudor
04 feb. 2016, 06:35
Aparatură de spionaj şi de bruiere a telefoanelor mobile în biroul fostului şef al Complexului Energetic Oltenia
O comisie a intrat, ieri, în biroul fostului manager al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Larenţiu Ciurel, care a fost notificat să părăsească încăperea până pe data de 2 februarie.
 
Citeşte şi: Pregătirea privatizărilor Hidroelectrica şi CE Oltenia, printre priorităţile Ministerului Energiei
 
Printre alte documente, comisia ar fi găsit un aparat de bruiaj, dar şi o cameră video ascunsă într-un ceas, care se conecta la un laptop, scrie Adevărul.
 
Aparatura ar fi fost achiziţionată din fondurile companiei de stat. Laurenţiu Ciurel a precizat că a primit notificarea, dar nu putut să se prezinte la locul de muncă din cauza unor probleme de sănătate. Şi Biroul fostei şefe de la departamentul Juridic, Laura Manea, a fost verificat, iar unul din sertare a fost spart cu ajutorul unei bormaşini.
 
Din câte ştiu, domnul Ciobotărică îşi doreşte biroul ăla, că e mai mare decât al dânsului. Scrie pe el director general, dânsul nefiind director general, e director economic. A venit la mine şi mi-a spus că-şi doreşte biroul, să-mi aleg ce alt birou vreau din firmă. Nu am vrut să fac un subiect de discuţii, am fost de acord. Ieri nu au fost prezent la serviciu, am nişte probleme de sănătate, dar ştiu că aseară, în jurul orele 17.00-18.00, şi pe parcursul întregii nopţi, şi până dimineaţă, a fost numită o comisie care să-mi caute în birou documente secrete.
 
Varianta cu care s-a ieşit astăzi este prostească, reprezentanţii domnului Ciobotărică spunând că mi s-a spart biroul pentru că sunt bănuit că am înstrăinat documente secrete din firmă. Nu ştiu, ori nu e întreg la cap, ori cineva îi vrea răul domnului Ciobotărică. Documentele astea au un regim special, eu nu intru în posesia lor, le văd, le citesc, sunt lângă mine cei de la documente secrete. După ce citesc documentele, le iau, le arhivează şi le bagă apoi într-un seif, într-o zonă sigură, nu stau la mine în birou documente confidenţiale. Puteau face inventar în prezenţa mea. (…) Unul dintre motive pentru care mi-au umblat în birou este procesul de pe 29 februarie în care am dat în judecată Consiliul de Supraveghere pentru revocarea mea şi au vrut să vadă pe ce documente mă bazez, pe ce dovezi îmi întemeiez cererile. O prostie, se ştie, nu-s lucruri secrete pe care eu să le ţin pe la serviciu, a declarat Ciurel, la Radio Infinit.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România