Remus Cernea, apel către soţii Iohannis: „Nu mai afişaţi articole vestimentare din blănuri de animale”

Deputatul independent Remus Cernea a adresat un apel presedintelui Klaus Iohannis si sotiei sale, Carmen Iohannis, in care le cere sa nu poarte "articole vestimentare realizate din blanuri de animale". Asta după ce, preşedintele a mers la manifestările de la Iaşi, organizate cu ocazia Zilei Unirii, cu o căciulă de blană pe cap.
Ionela Marcu
27 ian. 2016, 10:29
Remus Cernea, apel către soţii Iohannis:

„Stimate domnule Presedinte,

Stimata Prima Doamna,

Intentia acestui apel este una apolitica si are legatura strict cu protectia animalelor si cu nivelul de etica publica necesar a fi demonstrat de catre o personalitate politica importanta. Am fost un sustinator al domnului Iohannis in campania electorala prezidentiala din 2014, si uneori am salutat diverse luari de pozitie ale presedintelui care au fost in acord cu propriile mele valori dar alteori le-am criticat, totdeauna principial, fara atacuri la persoana. A formula insa anumite obiectii ori critici intr-o societate democratica nu te transforma automat intr-un inamic al cuiva. Este important sa avem discutii deschise si, pe cat posibil, rationale si lipsite de patima, prin care sa cautam constientizarea si indreptarea anumitor stari de lucruri.

Calitatea unui presedinte depinde atat de viziunea sa si de masura in care reuseste sa fie un reper si un ghid moral pentru societate, cat si de abilitatea si flexibilitatea sa de a prelua mesaje bine fundamentate si articulate din partea cetatenilor si de a le ingloba in propriile atitudini si luari de pozitie.

Un foarte frumos exemplu de raspuns din partea Administratiei prezidentiale a fost cel din 21 decembrie 2015 fata de o scrisoare pe care am adresat-o presedintelui cu prilejul Zilei Mondiale a Animalelor de pe data de 4 octombrie. In documentul primit a fost precizat faptul ca „Punctele de vedere care vizeaza drepturile animalelor reprezinta o prioritate si o preocupare constanta pentru Presedintele Romaniei” [1].

Lumea noastra este intr-o permanenta schimbare. Standardele de moralitate publica si pretentiile publicului fata de prestanta politicienilor evolueaza rapid. Una dintre temele care in ultimii 20 de ani au capatat o importanta crescanda pentru opinia publica din tarile civilizate si democratice priveste utilizarea articolelor vestimentare realizate din blana animalelor.

Astazi, in spatiul occidental, cam nici un lider politic sau personalitate publica care poate fi asociata cu politica nu mai apare in public purtand articole vestimentare realizate din blanuri de animale. Daca ar face-o, s-ar expune unor critici virulente si pe scara larga. Spre exemplu, in urma cu aproximativ 4 ani, Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a aparut intr-o fotografie purtand o caciula care parea facuta din blana unor animale. In urma reactiilor publice deosebit de critice, inclusiv ale organizatiei PETA, fotografia a fost retrasa si au fost date asigurari publice ca era vorba de blana falsa [2].

A purta blana unui animal chinuit si ucis pentru acest lucru reprezinta, in sine, un lucru condamnabil moral. Industria care produce astfel de articole vestimentare ar trebui descurajata si, intr-o buna zi, inchisa definitiv. Iar figurile publice si politicienii ar trebui sa fie in avanposturile unui astfel de efort. De altfel, chiar si in industria modei au fost facute demersuri remarcabile in ultimele decenii pentru a se renunta la hainele din blana reala. Cei care poarta blanuri sunt perceputi de catre tot mai multi cetateni drept persoane cu un caracter dezagreabil, insensibile la suferinta si moartea acelor minunate animale care au avut parte de o soarta cumplita atunci cand li s-a rapit blana si viata pentru un capriciu.

Domnule presedinte, la ceremonia de celebrare a Zilei Unirii Principatelor, din 24 ianuarie a.c. ati purtat o caciula care pare a fi facuta din blana unui animal [3]. Daca a fost un incident regretabil produs din neatentie si cu caracter izolat cred ca se va putea trece relativ usor peste acest moment, daca el nu se va mai repeta.

De aceea, apelul meu catre dumneavoastra, domnule Klaus Iohannis, in calitate de Presedinte al Romaniei si catre dumneavoastra, doamna Carmen Iohannis, in calitate de Prima Doamna, este acela de a reprezenta un model pentru societatea noastra si sub acest aspect: refuzul de a mai afisa articole de vestimentatie realizate din blanuri de animale! Gestul dumneavoastra va fi un semn de constientizare a problemei semnalate si de atitudine civilizata intr-un stat pe care il speram a fi unul din ce in ce mai democratic si mai prosper, cu radacini tot mai puternice in valorile societatii deschise.

Cu respect si consideratie,

Remus Cernea
Deputat independent”, acesta este apelul transmis de Remus Cernea lui Klaus Iohannis si Carmen Iohannis.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Denis Alibec a răbufnit la adresa suporterilor FCSB: „Vorbea urât și la vestiare!”
Capital.ro
Adevărul despre mezelurile, sucurile și pateurile cu brânză din magazine. Ce mănâncă și beau românii, de fapt, în fiecare zi
Playtech.ro
Care este banda pe care trebuie să stea maşina pentru a întoarce corect în sensul giratoriu?
Adevarul
Un șofer a murit carbonizat în propria mașină: designul „modern” al ușilor a împiedicat salvarea
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Tragedie în Piatra Craiului! O femeie de 29 de ani a murit după ce a căzut 300 de metri de pe un versant abrupt
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
BREAKING | Surpriză: un antrenor din SuperLiga, noul favorit să o preia pe U Cluj! Cine le-a luat fața lui Bergodi și Mutu
MediaFlux
Vechimea în muncă și contribuțiile la pensie. Cum se poate verifica totul online
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025