Apple şi Facebook nu vor angajate gravide. Le congelează ovulele

Companiile Apple şi Facebook plătesc pentru servicii de recoltare şi congelare a ovulelor angajatelor care vor să amâne momentul în care vor avea un copil, într-o cursă pentru a atrage cei mai buni specialişti în rândurile salariaţilor lor.
Ionela Marcu
16 oct. 2014, 08:46
Apple şi Facebook nu vor angajate gravide. Le congelează ovulele

Începând din ianuarie 2015, Apple va plăti până la 20.000 de dolari pentru proceduri de recoltare şi stocare a ovulelor angajatelor, inclusiv celor care lucrează cu program redus, care doresc să folosească astfel de servicii din alte motive decât medicale, informează Mediafax. 

Citeşte şi Filantropie: Mark Zuckerberg donează 25 de milioane de dolari pentru combaterea epidemiei de Ebola

„Continuăm să extindem beneficiile oferite de noi femeilor, cu o nouă politică privind concediul de maternitate, pe lângă congelarea şi stocarea ovulelor ca parte a implicării noastre în tratarea infertilităţii. Vrem să le ajutăm pe femeile care lucrează la Apple să realizeze cel mai important lucru din viaţa lor având grijă de cei dragi şi crescându-şi familiile”, potrivit unui comunicat al Apple.

Citeşte şi Avertisment fără precedent: Renunţaţi la Google, Facebook şi Dropbox!

Potrivit NBC News, Facebook a demarat de curând un program prin care achită costurile procedurilor de recoltare şi congelare a ovulelor din motive non-medicale, devenind unul dintre cei mai mari angajatori din industria IT care oferă aceste beneficii. O purtătoare de cuvânt a companiei a spus că Facebook a început să plătească pentru aceste servicii din luna ianuarie, ca urmare a cererilor venite din partea angajatelor, printre alte motive.

Congelarea ovulelor este un serviciu scump, dar foarte cerut de femei, permiţându-le să amâne momentul în care vor avea copii. Procedura este folosită şi de femeile care trebuie să urmeze tratamente care pot afecta fertilitatea, cum sunt terapiile împotriva cancerului.

Costurile unei astfel de proceduri se ridică până la 10.000 de dolari, la care se adaugă 500 de dolari pe an pentru stocare.

Companiile din Sillicon Valley, în lupta lor pentru cei mai buni specialişti, oferă o nouă serie de beneficii privind planificarea familială. De exemplu, Apple plăteşte o parte din cheltuielile necesare procesului de adoptare a unui copil.

„Congelarea ovulelor le oferă femeilor mai mult control”, a declarat Jennifer Tye, care se ocupă de marketing pentru Glow, o aplicaţie pentru telefoane mobile care ajută femeile să evite o sarcină sau să conceapă un copil.

Informaţiile privind aceste beneficii acordate femeilor au declanşat o dezbatere aprinsă pe reţelele de socializare online. Unii comentatori spun că aceste companii ar trebui să se concentreze pe crearea unui culturi mai echilibrate, care să ofere mai multă flexibilitate celor care devin părinţi pentru prima dată.

Apple oferă de curând noi beneficii pentru părinţi, inclusiv concediu extins. Facebook a anunţat că oferă patru luni de concediu plătit atât pentru mame, cât şi pentru taţi.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte