Aproape 90% dintre europenii care locuiesc la oraşe sunt expuşi la o poluare peste limite

Aproape 90 la sută dintre orăşenii europeni sunt expuşi la o poluare cu particule şi o concentraţie de ozon care depăşesc nivelurile recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), avertizează marţi un raport al Agenţiei Europene pentru Mediu (EEA).
Cristina Dinu
15 oct. 2013, 16:02
Aproape 90% dintre europenii care locuiesc la oraşe sunt expuşi la o poluare peste limite

„Mari părţi din populaţie nu locuiesc într-un mediu sănătos (…). Europa trebuie să dea dovadă de ambiţie şi să meargă mai departe decât legislaţia pe care a pus-o în aplicare” şi care este mai puţin strictă în comparaţie cu recomandările OMS, apreciază directorul executiv al EEA, Hans Bruyninckx, potrivit Mediafax.

Emisiile de particule PM10 (al căror diametru este mai mic de 10 microni) şi PM 2,5 s-au diminuat cu 14% şi, respectiv, 16% în Uniunea Europeană (UE) în perioada 2002-2011, anunţă raportul EEA.

Însă, în 2011, 33% dintre orăşenii UE locuiau în zone unde concentraţiile maxime autorizate de PM10 pe 24 de ore au fost depăşite.

Dacă sunt luate în considerare normele OMS, care nu au un caracter obligatoriu, proporţia creşte la 88% din populaţia urbană.

Particulele, dintre care cele mai fine ajung în plămâni şi sânge, cauzează boli respiratorii şi cardiovasculare. PM10 sunt emise în principal în urma unor procese mecanice precum activităţile de construcţie, în timp ce PM 2,5, în urma combustiei (lemnului, carburanţilor, etc.).

Pe de altă parte, 98% din populaţia urbană era expusă, în 2011, la concentraţii de ozon superioare celor recomandate de OMS. Ozonul rezultă din transformarea, sub efectul razelor solare, a emisiilor din traficul rutier şi activităţile industriale, şi este iritant pentru căile respiratorii.

Un studiu european publicat marţi de Lancet Respiratory Journal, bazat pe 14 studii efectuate în 12 ţări pe un eşantion de 74.000 de femei, arată că o expunere, chiar mai slabă, la particule PM 2,5 creşte semnificativ riscul de a naşte bebeluşi cu greutate scăzută.

Această greutate scăzută, estimată la cel puţin 2,5 kilograme după 37 de săptămâni de sarcină, poate provoca probleme respiratorii în copilărie şi dificultăţi cognitive.

UE a fixat o limită de 25 de micrograme pe metru cub în medie, pe an, pentru PM 2,5, în timp ce OMS recomandă maxim 10 micrograme.

Orice creştere cu 5 micrograme pe metru cub sporeşte cu 18% riscul producerii unei greutăţi scăzute la naştere, potrivit studiului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Bianca Nuțu, astroloaga de la Neața, a născut. Spune că primele săptămâni ca mamă au fost foarte grele: „Am plâns”
Fanatik.ro
Giovanni Becali nu a avut milă de Universitatea Craiova după eliminarea din Europa League: „Pe ei i-aș vinde acum afară să iau bani pe ei”
Capital.ro
Ilie Bolojan anunță schimbări pentru serviciile de informații. Ce măsuri vrea să susțină la nivel parlamentar
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Putin amenință țările europene. Rusia e nervoasă pentru ajutorul dat Ucrainei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat