Aproape jumătate dintre români au smartphone-ul conectat permanent la internet

Aproape jumătate dintre românii posesori de telefoane inteligente (49%) au aceste dispozitive conectate permanent la internet, relevă rezultatele unor studii de specialitate întocmite la nivel european şi local de un producător de electronice şi publicate, miercuri, cu ocazia aniversării la nivel mondial a Zilei Internaţionale a Internetului.
Iulian Tudor
29 oct. 2014, 16:35
Aproape jumătate dintre români au smartphone-ul conectat permanent la internet

Circa 36% dintre adulţii europeni folosesc servicii de streaming online cel puţin o dată pe săptămână, iar aproape jumătate dintre utilizatorii din România au smartphone-ul permanent conectat la internet, potrivit Agerpres.

Studiile arată, totodată, că telefoanele mobile sunt folosite tot mai puţin pentru a efectua şi primi apeluri telefonice sau mesaje text şi tot mai mult pentru funcţiile lor secundare, dar la fel de importante, precum navigarea pe internet, verificarea reţelelor sociale sau accesarea contului bancar.

Pe plan local, cercetarea realizată în august 2014 a arătat că 45% dintre repondenţi au smartphone-ul conectat în permanenţă la internet, în creştere cu 7 puncte procentuale pe acest segment, comparativ cu anul 2013. În plus, aceştia au declarat că folosesc tot mai puţin funcţiile de bază ale telefonului, precum scrierea de mesaje text şi convorbirile telefonice, şi tot mai mult funcţiile smart ale dispozitivului (navigarea pe internet, GPS, diferite aplicaţii).

Pe de altă parte, o altă cercetare la nivel european (Indicele Techonomic) menţionează că 31% dintre cei chestionaţi folosesc streamingul online pentru a asculta muzică.

În privinţa dispozitivelor folosite, 94% dintre participanţii la studiu folosesc smartphone-ul, tableta sau PC-ul pentru a naviga pe internet, iar 86% dintre ei, pentru a-şi verifica e-mail-ul. Printre alte activităţi care necesită conexiune la internet şi pe care europenii le preferă se numără accesarea contului bancar de pe telefon sau tabletă, folosirea diferitelor aplicaţii mobile şi accesarea reţelelor sociale.

Ziua Internaţională a Internetului este sărbătorită anual pe data de 29 octombrie. În urmă cu 45 de ani a avut loc, în premieră, conectarea a două calculatoare la internet pentru transmiterea unui mesaj între UCLA (California) şi Institutul de Cercetare Stanford. Mesajul a conţinut două caractere de text, respectiv primele două litere ale cuvântului „login”, respectiv „l” şi „o”. Imediat după transmiterea mesajului conexiunea s-a întrerupt.

Potrivit datelor oficiale, în prezent, 200 de miliarde de e-mail-uri sunt transmise zilnic, 1,5 GB sunt transmişi în fiecare minut pe internet, iar la nivel mondial există peste un miliard de site-uri. Estimările pentru anul 2015 arată că numărul dispozitivelor ce vor fi conectate la internet va ajunge la 25 de miliarde.

În România, domeniul „.ro” a fost alocat pentru prima dată în anul 1999 unui computer din cadrul Institutului pentru Cercetări în Informatică /ICI/ Bucureşti.

Conform raportului anual publicat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/, numărul total de conexiuni de acces la internet broadband (bandă largă – n. r.) la puncte fixe a ajuns, în 2013, la 3,8 milioane, în creştere cu 7% faţă de anul anterior, iar 60% dintre abonamentele de internet fix, contractate de persoanele fizice, permit viteze de transfer al datelor de cel puţin 30 Mbps.

Rata de acoperire a conexiunilor de acces la internet fix broadband la 100 de locuitori a fost, anul trecut, de 18,8%, în creştere cu 1,2%. De asemenea, rata de acoperire la 100 de gospodării a crescut, în 2013, cu 3,4%, până la 46,2%.

Conform datelor statistice, din totalul de 3,8 milioane de conexiuni, aproximativ un milion erau instalate în mediul rural, înregistrând o creştere cu 13% faţă de anul 2012, restul de 2,8 milioane fiind instalate în mediul urban, în creştere anuală cu 5%.

În plus, numărul total de conexiuni active la internet mobile se situa, la finele anului 2013, la 13,6 milioane (+35%), iar conexiunile active prin intermediul modemurilor/cardurilor USB au fost de 1,5 milioane (+8%). Un utilizator de internet mobil din România a consumat, în medie, în fiecare lună a anului 2013, o ‘cantitate’ de 70 MB prin intermediul telefoanelor mobile şi 1.520 MB prin intermediul modemurilor/cardurilor USB.

CITEŞTE ŞI: Ce model de telefon ţi se potriveşte în funcţie de personalitate

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT