Aproximativ 100 de migranţi sirieni, aduşi de traficanţi în România cu ambarcaţiuni pe Marea Neagră

Aproximativ 100 de migranţi din Siria au fost aduşi ilegal în România de traficanţi, cu ambarcaţiuni pe Marea Neagră, după care au fost transportaţi către state din Uniunea Europeană, informează marţi DIICOT.
Iulian Tudor
10 sept. 2013, 13:37
Aproximativ 100 de migranţi sirieni, aduşi de traficanţi în România cu ambarcaţiuni pe Marea Neagră

Procurorii DIICOT, în cooperare cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPF şi cu Serviciul Român de Informaţii, au reuşit să destructureze o grupare transfrontalieră, formată din 30 de persoane, cetăţeni români, turci, bulgari, sirieni, irakieni şi germani, specializată în traficul de migranţi de origine siriană către state din Uniunea Europeană, informează Agerpres.

Membrii grupării au racolat migranţi sirieni, refugiaţi pe teritoriul Turciei în contextul situaţiei existente în Siria, organizând transportul acestora, pe rută maritimă şi terestră, cu predilecţie către Germania.

Migranţii erau transportaţi cu ambarcaţiuni pe Marea Neagră şi ulterior cu autotrenuri sau microbuze către ţările de destinaţie vizate.

Traficanţii sunt suspectaţi că au racolat şi călăuzit în această modalitate aproximativ 100 de migranţi, preţul plătit de fiecare persoană putând ajunge până la 8.000 euro/USD.

În data de 9 septembrie, pe raza judeţului Bihor, într-un autotren aflat în trafic, procurorii DIICOT au depistat 12 persoane de origine siriană, dintre care 5 minori, intrate ilegal în România cu ajutorul a 9 membri ai grupării, care intenţionau să ajungă în ţări din Europa de Vest prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

La sediul DIICOT – Structura Centrală din Bucureşti vor fi aduse în vederea audierii 16 persoane, urmând ca după finalizarea audierilor faţă de învinuiţi să fie dispuse măsurile legale în cauză.

Cercetările sunt efectuate cu sprijinul Centrului de Supraveghere şi Control al Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti – Otopeni.

La instrumentarea acestei anchete, procurorii DIICOT cooperează cu autorităţile judiciare bulgare şi germane.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România