Arad: Taximetrist lovit de un camion şi proiectat într-un gard din cărămidă

Un taximetrist a fost lovit de un camion, vineri, pe o arteră importată din municipiul Arad, fiind proiectat apoi în gardul din cărămidă al unei case, care s-a prăbuşit. Taximetristul a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
Roxana Gagiu
18 mai 2012, 13:11
Arad: Taximetrist lovit de un camion şi proiectat într-un gard din cărămidă

Accidentul s-a produs din vina şoferului care conducea taximetrul. În momentul în care a ieşit dintr-o parcare de pe Calea Victoriei, din Arad, nu s-a asigurat.

Autoturismul a fost lovit de un camion condus regulamentar, iar în urma impactului a fost proiectat în gardul unei case. Zidul era construit din cărămidă şi s-a prăbuşit.

Taximetristul a fost rănit şi a fost dus la Spitalul Judeţean, aflat peste drum de locul accidentului. În autoturismul taxi, avariat în mare măsură, nu se afla nicio altă persoană.

În momentul accidentului şoferul plecase în cursă pentru a prelua un client.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Lorena Radu, taximetristul ar putea fi cercetat pentru distrugere din culpă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT