Arestaţii şi deţinuţii, scutiţi de taxa de timbru pentru actele de identitate – proiect de lege

Ministerul Justiției propune ca persoanele aflate în arest sau în detenție, care nu au resurse financiare, să fie scutite de plata taxei extrajudiciare de timbru pentru eliberarea actelor de identitate.
Iulian Tudor
14 sept. 2015, 13:19
Arestaţii şi deţinuţii, scutiţi de taxa de timbru pentru actele de identitate - proiect de lege

Ministerul Justiţiei a lansat, luni, în dezbatere publică proiectul de lege pentru completarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, potrivit Agerpres.

În nota de fundamentare se arată că persoanele care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, unei măsuri educative privative de libertate, respectiv persoanele aflate în arest preventiv în unitățile sistemului administrației penitenciare, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale pot exercita dreptul la vot prin intermediul unor urne speciale în interiorul locului de deținere, numai în baza unui act de identitate valabil.

Pentru susținerea reglementării este invocat articolul conform căruia „Tratamentul nu trebuie să pună accentul pe excluderea deținuților din societate, ci dimpotrivă, pe faptul că ei continuă să facă parte din ea. În acest scop, trebuie recurs, în măsura posibilului, la cooperarea organismelor comunității pentru a ajuta personalul locului de deținere în sarcina sa, de reclasare a deținuților. Trebuie să se facă demersuri în vederea salvgardării, în măsura compatibilă cu legea și pedeapsa de executat, a drepturilor referitoare la interesele civile, beneficiul drepturilor siguranței sociale și a altor avantaje sociale ale deținuților„.

„Ținând cont de situația specială în care se regăsește această categorie de alegători, administrațiile locurilor de deținere au obligația să asigure acestora toate condițiile pentru exercitarea în mod liber a dreptului la vot. (…) Având în vedere situația de excepție a persoanelor private de libertate reglementată în art. 41 alin. (2) din OUG 97/2005, prevederile art. 76 alin. (3) din Legea 254/2013, precum și faptul că multe persoane private de libertate nu dispun de resurse financiare în cont pentru a putea achita cheltuielile aferente eliberării actelor de identitate (cheltuieli de producere și eliberare, taxa extrajudiciară de timbru, cheltuieli pentru fotografii, eventuale cheltuieli suplimentare pentru eliberarea în prealabil a actelor de stare civilă necesare emiterii cărților de identitate ș.a.) se impune inițierea unor demersuri de către autoritățile și instituțiile competente ale statului, prin care să se soluționeze problematica intrării în legalitate a tuturor persoanelor aflate în custodie, cu acte de identitate expirate„, menționează inițiatorul proiectului.

Ministerul Justiţiei arată că, din efectivul total de 30.192 deținuți aflați în unitățile penitenciare la 29 decembrie 2014, au fost identificați 5.709 deținuți fără acte de identitate sau care le au expirate.

Numărul total al persoanelor private de libertate care nu dispun de resurse financiare în cont, aflându-se în imposibilitatea de a achita cheltuielile aferente actelor de identitate, este 3.775. Costurile totale necesare eliberării actelor de identitate pentru aceste persoane sunt estimate la 42.595 lei. Din 25.447 persoane private de libertate cu drept de vot, 3.521 nu posedă acte de identitate sau posedă acte de identitate a căror valabilitate este expirată. Costurile la care se ridică eliberarea actelor de identitate pentru persoanele custodiate de unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, care au drept de vot, dar nu dispun de mijloace financiare în cont, sunt estimate la 29.087,5 lei„, se mai spune în document.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
„Sunt păreri și păreri”. MM Stoica, tot adevărul despre schimbările controversate de la pauza meciului FCSB – Petrolul 2-2
Capital.ro
CNAIR schimbă modul în care șoferii plătesc taxe. Noua aplicație intră în etapa de testare: Se face direct de pe telefonul mobil
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte