Arhiepiscopia Iașilor, programul pentru pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva din Iași

Arhiepiscopia Iașilor a anunțat programul cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva. În acest an, pelerinii se vor putea închina și la moaștele Sfântului Grigorie Palama, aduse din Grecia.
Alina Costache
03 oct. 2025, 19:25
Arhiepiscopia Iașilor, programul pentru pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva din Iași

A mai rămas puțin timp până la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, iar Arhiepiscopia Iașilor a anunțat programul pelerinajului. În acest an, creștinii vor avea posibilitatea de a se închina și la moaștele Sfântului Grigorie Palama, aduse din Tesalonic, Grecia.

Pelerinajul închinat hramului Catedralei Mitropolitane din Iași urmează să înceapă miercuri dimineață, 8 octombrie, de la ora 6:00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, arată un comunicat al Arhiepiscopiei.

După aceea, racla cu sfintele moaște va fi purtată în cadrul tradiționalei procesiuni, fiind depusă în baldachinul special amenajat în curtea Ansamblului Mitropolitan, unde va sta până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcașului de cult, moment estimat a fi începutul zilei de miercuri, 15 octombrie.

„Anul acesta, pelerinii care vor veni la Catedrala Mitropolitană să aducă prinos de rugăciune și cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaștele Sfântului Grigorie Palama, aduse din Tesalonic (Grecia), la finalul zilei de 11 octombrie”, a transmis Arhiepiscopia Iașilor.

Citește și:  Calendar ortodox 4 octombrie 2025. Sărbătoare mare, este pomenit sfântul care a participat la înmormântarea Maicii Domnului. Seara se rosteşte rugăciunea făcătoare de minuni

Programul pentru pelerinajul Sf. Cuvioase Parascheva

Miercuri, 8 octombrie 2025

  • 6.00: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
  • 7.00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul amenajat pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
  • 7.00-7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) – lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae”
  • 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Joi, 9 octombrie 2025

  • 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 18.00: Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (în Muzeul Mitropolitan).

Vineri, 10 octombrie 2025

  • 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).

Sâmbătă, 11 octombrie 2025

  • 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 8.00-12.00: Sfințirea Bisericii „Sfânta Vineri și Sfântul Alexandru” din Iași
  • 12.00–17.00: Cinemaraton Festivalul de Film Quo Vadis – retrospectivă 2024 (în Muzeul Mitropolitan)
  • 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia glas I și a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (în Catedrala Mitropolitană)
  • 23.30: Întâmpinarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, la aeroportul din Iași
  • 23.50: Întâmpinarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, la Catedrala Mitropolitană.

Duminică, 12 octombrie 2025

  • 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-17.00: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 19.00-20.30: Pelerinajul „Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.
  • 21.00-0.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Apostol Andrei – Aducerea sfintelor sale moaște la Iași (în Catedrala Mitropolitană).

Luni, 13 octombrie 2025

  • 7.00-11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 21.00-2.00: Slujba de priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Marți, 14 octombrie 2025

  • 7.00-9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
  • 9.00-12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile liturgice vor fi date de corul „Sanctus” al Catedralei Mitropolitane din Iaşi)
  • 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).

Miercuri, 15 octombrie 2025

  • 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Citește și: Părintele Nicolae Dascălu, despre oamenii care merg la vrăjitoare. Cum se dezleagă farmecele: „Noi, de fapt, întotdeauna fugim de suferință și căutăm toate mijloacele”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT