Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, achitat în dosarul în care era acuzat că a obţinut ilegal fonduri europene

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, acuzat că a obţinut ilegal fonduri europene, a fost achitat, joi, de Curtea de Apel Constanţa. Alături de el au fost achitate şi celelalte persoane trimise în judecată. Decizia nu este definitivă. 
Alina Andrei
06 iun. 2019, 08:12
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, achitat în dosarul în care era acuzat că a obţinut ilegal fonduri europene

DNA ceruse instanţei condamnarea lui Teodosie la perioada maximă prevăzută de lege şi achitarea prejudiciului creat, de aproape 1,4 milioane de lei, în timp ce avocatul acestuia a solicitat achitarea clientului său.

Avocatul lui Teodosie, Maria Vasii, a precizat că Arhiepiscopia Tomisului nu a fost notificată de Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) privind nereguli cu suprafeţele de teren pentru care au fost cerute fonduri europene.

Arhiepiscopul Tomisului a spus în faţa instanţei de judecată că faptele din rechizitoriul întocmit de anchetatori în acest dosar nu există, precizând că nu se simte incriminat de nicio acuzaţie care i se aduce.

DNA a solicitat pedeapsa cu închisoarea şi pentru alţi patru inculpaţi în dosar, iar pentru un altul, condamnarea cu suspendare, apărătorii acestora solicitând însă achitarea.

Arhiepiscopul Tomisului este judecat pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Potrivit DNA, în perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, şi alţi cinci inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu APIA, pentru a primi fonduri europene.

În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 de hectare), situate în zona denumită „Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/”vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

În declaraţiile depuse apare şi un alt aspect fals, şi anume că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu, printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care parcelele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie, conform DNA.

Ancheta procurorilor mai arată că au fost obţinute pe nedrept fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică, în sumă totală de 1.392.964 de lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT