Un complet al Secției a III-a Civilă a Tribunalului București va decide dacă convocarea și organizarea Congresului PNL a fost legală. Contestatarii lui Ilie Bolojan au cerut prin ordonanță președințială depusă la instanță să se suspende provizoriu efectele hotărârii Consiliu Naţional Extraordinar PNL prin care a fost convocat Congresul, potrivit Mediafax.
Reclamanții sunt: Monica Anisie, Andrei Baciu, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Sorin Câmpeanu, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Sorin Prișcă, Rusu Sebastian, George Scarlat, Dragoș Soare, Ionuț Stroe, Thuma Hubert, Adrian Veștea și Mihail Veștea.
Au fost depuse la Tribunalul București acțiuni prin care se contestă în instanță hotărârile Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie 2026, întemeiate, la rândul lor, pe hotărâri nelegale ale Consiliului Național Extraordinar din 19 iunie 2026, precum și actele adoptate în temeiul acestora, arată contestatarii.
Zilele trecute, Tribunalul Ilfov a suspendat mai multe decizii adoptate de conducerea PNL, condusă de președintele Ilie Bolojan, în urma unor acțiuni în instanță. Tribunalul Ilfov a suspendat în timp record efectele hotărârilor Biroului Politic Național (BPN) al PNL. Aceste decizii vizau sancționarea parlamentarilor liberali care ar fi votat împotriva directivelor partidului la învestirea unui eventual Guvern Veștea.
Citește și: Robert Sighiartău: Șanse minime pentru un acord. Mingea e la Nicușor Dan, el trebuie să vină cu un compromis
Aripa anti-Bolojan din PNL vrea să înființeze o platformă ”liberal-conservatoare” care s-ar putea transforma într-un nou partid pro-Nicușor Dan
Disidenții din PNL care s-au poziționat împotriva lui Ilie Bolojan și au susținut guvernul Veștea vor să-și creeze o platformă în interiorul partidului, cu ajutorul căreia să continue mișcarea de contestare a președintelui partidului, au declarat pentru G4Media surse liberale. Ei se opun în justiție tentativelor de excludere, dar dacă în cele din urmă vor fi forțați să plece din PNL urmează să își creeze un nou partid, numit cel mai probabil Partidul Liberal-Conservator.
Printre inițiatorii acestei platforme se numără Alina Gorghiu, Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc, Adrian Veștea, Ionuț Stroe, Monica Anisie.
Această platformă, ce se poate transforma în partid, ar urma să continue din interiorul PNL încercarea de a rupe liberalii din alianța cu USR și UDMR.
În plus, disidenții vor să se alinieze în spatele președintelui Nicușor Dan și să se transforme într-un partid prezidențial, eventual prin coagularea cu PMP condus de Eugen Tomac, cu diferite facțiuni din Parlament și cu nemulțumiți din AUR.