Artmania la ediţia a IX-a. Therion, Eluveitie şi Rage au concertat la Sibiu

Spre deosebire de anii anteriori când se desfăşurau în Piaţa Mare, concertele au avut loc în Sala „Balanţa”, o fostă hală industrială, folosită acum inclusiv pentru spectacole de teatru. Deşi a lipsit farmecul Pieţei Mari, alegerea organizatorilor a fost cumva logică, în condiţiile unei veri capricioase şi a riscului de ploaie. Cei care au fost anul trecut la festival probabil încă îşi aduc aminte de ploaia torenţială din timpul concertului Lacrimosa. Pentru a compensa nostalgia după Piaţa Mare, organizatorii au amenajat într-o sală alăturată un adevărat „bazar” rock, cu magazine cu muzică, librărie, spaţii de relaxare, un cinematograf.

O altă noutate a fost aceea că serile de spectacol au fost cu program prelungit astfel încât şi formaţii româneşti să aibă ocazia să concerteze la Sibiu. Prima din formaţiile străine care au urcat vineri pe scenă a fost trupa germană Diary of Dreams. O prezenţă oarecum atipică în cadrul acestei ediţii, formaţia al cărei lider este Adrian Hates, a oferit un spectacol aparte, electro gothul tipic nemţesc al celor de la Diary of Dreams găsindu-şi mulţi admiratori printre cei prezenţi. Primul lor album a apărut acum 20 de ani, iar concertul de la Sibiu a făcut parte din turneul de promovare al ultimului lor LP, lansat în acest an, „Elegies in Darkness”.

Eluveitie au mai cântat în România în urmă cu câţiva ani, în deschiderea unui concert Kreator la Bucureşti, concert ce a avut de suferit de pe urma problemelor cu sonorizarea şi cu o sală neadecvată pentru acel concert. De-abia la Sibiu, fanii români au avut ocazia să-i vadă pe elveţieni la adevăratul lor potenţial. În ciuda problemelor cu transportul instrumentelor, Eluveitie a oferit un show energic, publicul fiind sedus de death-metalul combinat cu influenţe din muzica celtică. Din playlistul celor de la Eluveitie nu au lipsit de-acum legendarele „Inis Mona” sau „Thousandfold”, însă o parte consistentă au constituit-o piesele de pe albumul lansat cu numai câteva zile înainte „Origins”, inclusiv „King”. La sfârşitul concertului, era evident că membrii trupei regretau că programul strâns nu le-a dat ocazia unui „encore”.

Capul de afiş al serii a fost o altă formaţie germană, Rage. Chiar dacă thrash-metalul nu mai este atât de popular în Europa, concertul trio-ului german a reprezentat un reminder pentru ceea ce metalul în general datorează anilor ’80: energie, viteză şi virtuozitate. De la Peavy Wagner şi Victor Smolski au ce învăţa instrumentişti de la formaţii care se bucură acum de o popularitate poate mai mare. De la debutul din 1984 cu „Prayers of Steel”, trecânt prin „Black in Mind” şi splendidul „Lingua Mortis”, până la ultimul album „21”, Rage a impresionat prin energie şi originalitate, fără ca vreodată Wagner şi compania să se lase seduşi de tentaţia succesului comercial facil. Rockerii mai tineri veniţi la Sibiu au putut admira un show impecabil.

Seara de sâmbătă a adus pe scena de la Sibiu formaţia Rîul Doamnei. În pofida numelui, trupa are o componenţă exclusiv italiană, însă legăturile strânse cu România sunt evidente atât prin faptul că vocalistul o „rupea” binişor în idiomul mioritic, cât şi prin numărul mare de fani veniţi să-i vadă. Aşteptările nu le-au fost înşelate, italienii impresionând atât prin calitatea muzicii lor, cât şi prin prezenţa scenică. Se poate spune că Italia a dat naştere unei adevărate şcoli de gothic-black metal, în care Rîul Doamnei este doar unul dintre cele mai noi nume, alături de formaţii precum Graveworm, Macbeth sau Stormlord.

Iniţial, pentru seara de sâmbătă erau anunţată una dintre cele mai importante formaţii din gothic-metal, Crematory. Din nefericire, concertul lor a fost anulat cu relativ puţină vreme înaintea festivalului. În locul lor, organizatorii au invitat formaţia germană Equilibrium, o trupă de folk metal. Deşi mărturisesc că nu sunt un admirator al metalului „de petrecere”, Equilibrium a reuşit să-i facă să ţopăie pe cei adunaţi în sala Balanţa de s-a ridicat praful ca la nunta Zamfirei. Remarcabil este vocalistul Robert Dahn, dar şi bassista Jen Majura, printre puţinele femei pe care am văzut-o anul acesta pe scena unui festival care altminteri a adus de-a lungul anilor foarte multe formaţii ce aveau în componenţă femei.

În mod cert apogeul festivalului l-a constituit concertul Therion. Deşi au mai cântat în România, fiecare concert al trupei conduse de Christopher Johnsson este un eveniment care merită cu vârf şi îndesat să fie văzut. Spre deosebire de precednetul concert de la Bucureşti, la Sibiu Therion a venit cu o nouă vocalistă, Sandra Laureano, ce a înlocuit-o cu brio pe Lori Lewis. De altfel, unul dintre motivele succesului Therion de-a lungul anilor nu este doar talentul ieşit din comun al lui Johnsson, cât şi darului de a aduce într-un proiect personal numai muzicieni de calibru.

Showul în sine a fost unul impecabil, făcându-l pe unul dintre cei prezenţi să constate că cei de la Therion ar cânta ireproşabil şi treziţi din somn la 3 dimineaţa. Piesa de început a fost „Rise of Sodom and Gomorrah”, urmată de „Hellequin”, „Wild Hunt”, „Invocation of Naamah”, „Schwarzalbenheim”, „Siren of the Woods”, „Ljusalfheim”, „Flesh of the Gods”, „Abraxas”, „Wine of Aluquah”, „Raven of Dispersion”, „An Arrow from the Sun” ş.a. Ca de obicei, ultima piesă a fost „To Mega Therion”, la fel de seducătoare prin combinaţia de eleganţă şi ferocitate şi la aproape 20 de ani de lansare.