Egipt: Cel puţin 200 de manifestanţi pro-Morsi au fost ucişi, afirmă Fraţii Musulmani

Cel puţin 200 de susţinători ai preşedintelui demis Mohamed Morsi au fost ucişi şi câteva mii au fost răniţi miercuri în asaltul forţelor de ordine împotriva a două pieţe pe care aceştia le ocupau la Cairo, relatează EFE, care citează declaraţii ale Fraţilor Musulmani.
Filip Stan
14 aug. 2013, 06:43
Egipt: Cel puţin 200 de manifestanţi pro-Morsi au fost ucişi, afirmă Fraţii Musulmani

Pe pagina de internet a Fraţilor Musulmani (islamişti), aceştia au mai scris că autorităţile egiptene au arestat mai mulţi manifestanţi în timpul operaţiunilor. Islamiştii au precizat că, printre răniţi, există şi minori. Totodată, Fraţii Musulmani au denunţat faptul că forţele de poliţie au deschis focul împotriva unor manifestanţi care se strânseseră în moscheea Al Istiqama, situată în apropierea pieţei Nahda.

Televiziunea de stat a transmis că cel puţin 200 de simpatizanţi ai Fraţilor Musulmani au fost reţinuţi în timpul operaţiunilor şi că poliţia a reuşit deja să evacueze piaţa Nahda. Potrivit Xinhua, televiziunea de stat a transmis imagini de la faţa locului în care se vedea cum poliţia demonta corturile protestatarilor.

Nu a fost posibil să se confirme bilanţul cu privire la numărul de morţi şi răniţi din surse independente. Un ziarist AFP a numărat cadavrele a 17 manifestanţi, dintre care unii au fost ucişi de gloanţe.

Piaţa Nahda, cea mai mică din cele două ocupate la Cairo de partizanii preşedintelui islamist demis, se află ‘sub control’, a anunţat miercuri Ministerul de Interne, la două ore de la intervenţia poliţiei. Cel puţin 17 manifestanţi, potrivit AFP, care se aflau în piaţa Rabaa al-Adawiya, şi doi membri ai forţelor de securitate, potrivit ministerului, au fost ucişi în cel de-al doilea asalt. 

Totodată, guvernul a anunţat blocarea circulaţiei feroviare pentru a împiedica organizarea de manifestaţii în afara capitalei Cairo.

Susţinătorii lui Morsi ocupau cele două pieţe din 28 iunie, la o zi după destituirea lui Morsi, şi cereau revenirea la putere a acestuia.

Fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi a fost înlăturat de la putere de către armată, potrivit Reuters şi AFP. Potrivit informaţiilor din mai multe surse se presă, EFE scrie că atacul asupra pieţei Rabaa al-Adawiya, din nord-estul capitalei Egiptului, s-a soldat cu cinci morţi, în timp ce Xinhua menţionează un atac al forţelor de ordine şi existenţa de victime, fără însă a specifica numărul acestora.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a fost Laurențiu Reghecampf dat afară de Gigi Becali din cauza lui Giovanni Becali
Capital.ro
Ce drepturi și obligații au prosumatorii. Cum pot vinde sau compensa energia electrică produsă și ce pași trebuie urmați pentru obținerea statutului
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT