ASTENIA DE TOAMNĂ: Care sunt simptomele şi ce remedii există

Somnolenţa prelungită asociată cu insomnii, slăbiciunea fizică, lipsa de energie, melancolia şi predispoziţia pentru răceli şi infecţii sunt printre primele semnale ale dereglărilor fiziologice şi psihice cu care corpul se confruntă la început de toamnă, potrivit medicului imunolog Tania Bejan.
Alina Costache
04 oct. 2014, 08:37
ASTENIA DE TOAMNĂ: Care sunt simptomele şi ce remedii există

Astenia de toamnă este o problemă frecvent întâlnită în această perioadă şi se manifestă de regulă la toate categoriile de vârstă, de la copii până la cei mai în vârstă. Aceasta are simptomatologii diferite în funcţie de organismul şi stilul de viaţă al fiecăruia, însă în general, pentru a evita stările specifice acestei etape, este important să acordăm atenţie deosebită unei alimentaţii bogate în vitamine şi proteine, dar şi să respectăm un program regulat de somn”, spune medicul imunolog Tania Bejan, într-un comunicat remis Mediafax.

Există însă o serie de remedii naturale care ameliorează sau soluţionează manifestările simptomatice ale asteniei.

SFATURI UTILE care te ajută să scapi de ASTENIA de TOAMNĂ

Dovleacul este un aliment foarte util pentru sănătatea sistemului nervos. Indiferent dacă este consumat crud, copt sau fiert, dovleacul acţionează ca un pansament natural pentru sistemul nervos datorită efectului uşor sedativ şi este adesea recomandat pentru combaterea insomniilor, a stărilor depresive şi anxietăţii. În plus, dovleacul este o sursă importantă de betacaroten, unul dintre cei mai puternici antioxidanţi naturali şi conţine şi complexul de vitamine B1, B2, B3, B5, B6, B9, cu rol pozitiv în menţinerea sănătăţii psihice, protejarea împotriva stresului oxidativ şi reducerea stării de oboseală excesivă.

Cerealele integrale sunt de ajutor în combaterea oboselii, potrivit medicului Tania Bejan.

Multe dintre persoanele care suferă de astenie se confruntă cu o deficienţă de serotonină (hormon considerat a influenţa pozitiv starea de spirit, n.r) asociată cu oboseala excesivă, chiar dacă au un program disciplinat de somn. Datorită conţinutului bogat în glucide, cerealele oferă energia necesară pentru funcţionarea corectă a organismului. În plus, acestea sunt bogate în tiamină, o vitamină aparţinând complexului B, care favorizează transformarea glucidelor în energie, ameliorând astfel stările de letargie şi extenuare”, a explicat Tania Bejan.

Citeşte şi ASTENIA de toamnă în rândul mămicilor. Vezi METODELE DE PREVENIRE

Pentru a lupta împotriva răcelilor, citricele şi suplimentele probiotice sunt o soluţie ieftină şi la îndemână în această perioadă. Pomelo, portocale, mandarine, grapefruit, toate sunt fructe din categoria citricelor şi conţin o cantitate importantă de vitamina C, antioxidanţi, nutrienţi cu proprietăţi anticancerigene şi asigură în mod natural un sistem imunitar mai puternic.

O singură portocală conţine peste 170 de fitonutrienţi diferiţi, care oferă o mulţime de beneficii organismului: inhibă formarea de cheaguri de sânge, au proprietăţi antitumorale, alergenice şi nu în ultimul rând imunomodelatoare. În plus, citricele sunt şi o sursă bogată de flavonoide, care au rol antiseptic şi acţionează asemenea unor antibiotice naturale împotriva infecţiilor virale şi bacteriene cu care ne confruntăm adesea toamna”, a mai spus medicul Tania Bejan.

O altă modalitate de a întări organismul din interior, de a creşte numărul de anticorpi şi de a stimula imunitatea este cea cu ajutorul probioticelor. Acestea conţin bacterii benefice importante, bifido acidophilus, lactobacillus acidophilus şi lactobacillus plantarum, care acţionează ca un antibiotic natural în neutralizarea infecţiilor virale şi bacteriene. Potrivit medicilor, probioticele au o acţiune benefică asupra florei intestinale şi îndepărtează şi efectele nedorite ale antibioticelor, care distrug bacteriile bune din organism.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Fotbalistul care suferă de „boala secolului” revine la antrenamente! Veste uriașă pentru două echipe din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț despre Primăria Capitalei. A spus clar unde merge sprijinul său: Nimeni nu mă poate convinge de contrariu!
Playtech.ro
Ajutor de încălzire 2025–2026. Cât timp vor primi românii bani pentru căldură
Adevarul
De ce suntem percepuți ca fiind mai atractivi atunci când mâncăm usturoi? Ce alimente produc cele mai puțin sexy mirosuri
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Horoscop special pentru prima săptămână din Noiembrie! Ce surprize au pregătit astrele în perioada 3-9 noiembrie 2025
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai