Atac armat în SUA: un mort şi şapte răniţi

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte şapte au fost rănite, duminică, de un individ care a deschis focul într-o biserică din statul american Tennessee, după care ar fi încercat să se sinucidă, a anunţat un oficial, potrivit The Associated Press.
Filip Stan
25 sept. 2017, 04:04
Atac armat în SUA: un mort şi şapte răniţi

Don Aaron, purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din Nashville a declarat că suspectul, care purta o mască, a deschis focul într-o biserică din cartierul Antioch al oraşului Nashville, după ce anterior împuşcase mortal o femeie în parcarea edificiului de cult.

Oficialul a mai adăugat că un uşier a încercat să-l dezarmeze pe suspect însă a fost lovit cu pistolul. În cursul altercaţiei, atacatorul s-a împuşcat singur, însă până în acest moment nu este clar dacă a făcut acest lucru cu intenţie.

Aaron a anunţat că suspectul şi şapte victime au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili motivele atacatorului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Leo de la Kuweit a răspuns zvonurilor despre scandalul cu Robert Lele! Manelistul a negat că ar fi existat vreun conflict între ei
Fanatik.ro
Marius Șumudică, exuberant după CFR – FCSB 1-0: „E o victorie specială. În primele 5-6 din cariera mea!” Exclusiv
Capital.ro
Un drept pe care multe familii nu îl cunosc. Ce pot solicita rudele după un deces, în funcție de țară
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Regulile care i-au revoltat pe angajați după reîntoarcerea la birou: „Dacă discuția e mai lungă de 5 minute, ieșiți pe hol”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță și-a pierdut viața la o zi după ce a împlinit opt ani, din cauza unei amibe „mâncătoare de creier”: „Suntem devastați”
iamsport.ro
Miliardarii care ar urma să investească la un mare club din SuperLiga. Primul test adevărat
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat