Atac armat la Moscova: zeci de morți și peste 100 de răniți, forţe armate au luat cu asalt clădirea unde s-au baricadat teroriştii VIDEO

Persoane necunoscute au organizat un atac armat în la un centru de spectacole din regiunea Moscova. Clădirea este în flăcări, potrivit canalului de telegram Baza.
Alina Costache
23 mart. 2024, 08:24
Atac armat la Moscova: zeci de morți și peste 100 de răniți, forţe armate au luat cu asalt clădirea unde s-au baricadat teroriştii VIDEO

UPDATE. Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei. Alte peste 100 de persoane au fost rănite.

UPDATE atac la Moscova: Gruparea militantă sunită Stat Islamic a revendicat vineri, pe canalul de Telegram al grupului, responsabilitatea pentru atacul armat de la sala de concerte de la periferia Moscovei, soldat cu cel puţin 40 de morţi şi peste 100 de răniţi, informează Reuters.

Combatanţi ai SI „au atacat o mare adunare (…) în împrejurimile capitalei ruse Moscova”, a transmis gruparea teroristă pe unul dintre conturile sale de pe Telegram, potrivit France Presse.

Cel puţin 40 de oameni au fost ucişi şi peste 100 răniţi în momentul în care bărbaţi înarmaţi şi îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj au deschis vineri focul asupra mulţimii la un concert desfăşurat la sala Crocus City Hall de lângă Moscova, a anunţat serviciul federal de securitate al Rusiei, FSB.

UPDATE: Soldații forțelor speciale au început un asalt asupra sălii de concerte din incinta centrului comercial Crocus, unde ar putea fi teroriști care au deschis focul asupra participanților la concert, scrie canalul de Telegram SHOT.

UPDATE – Într-un mesaj pe Telegram, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina nu a avut nimic de-a face cu atacul terorist de la Moscova, scrie Le Monde. „Ucraina nu a folosit niciodată metode teroriste de război”, a adăugat el. Pentru Ucraina, „este important să desfăşurăm operaţiuni de luptă eficiente, acţiuni ofensive pentru a distruge armata regulată rusă” şi a pune capăt invaziei, a adăugat oficialul.

La rândul său, Legiunea Libertatea Rusiei, un grup de luptători ruşi anti-Kremlin cu sediul în Ucraina, a negat orice implicare. „Subliniem că Legiunea nu luptă împotriva civililor ruşi”, a declarat grupul, care acuză „regimul terorist al lui Putin”.

 

UPDATE – Casa Albă a declarat vineri că imaginile cu atacul armat din capitala rusă sunt greu de privit. „Imaginile sunt pur şi simplu oribile şi greu de privit, iar gândurile noastre vor fi, evident, alături de victimele acestui atac armat teribil, teribil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

PRIMUL BILANŢ OFICIAL: 40 DE MORŢI ŞI PESTE 100 DE RĂNIŢI

UPDATE – 40 de persoane au fost ucise şi peste 100 au fost rănite, potrivit datelor preliminare, în urma atacului , potrivit Serviciului Federal de Securitate (FSB), citat de agenţia de stat TASS.

Serviciile speciale desfăşoară acţiuni operative şi de căutare. Se întreprind măsuri de ajutorare a răniţilor, potrivit FSB.

Rusia a înăsprit securitatea în aeroporturi şi gări şi în întreaga capitală – o zonă urbană vastă de peste 21 de milioane de locuitori.

Putin nu a comentat încă în public, în timp ce Ministerul rus de Externe a declarat că a fost un „atac terorist sângeros”.

UPDATE – presa din Rusia anunţă că numărul morţilor ar putea fi 40, dar cifrele nu au fost confirmate oficial de autorităţi.

UPDATE – Informaţiile de presă ruseşti au afirmat că atacatorii au folosit, de asemenea, explozibili, provocând un incendiu masiv la Crocus City Hall, o sală de concerte situată la periferia vestică a Moscovei. Un videoclip postat pe reţelele sociale arată coloane uriaşe de fum negru ridicându-se deasupra clădirii, scrie The Guardian.

Presa rusă a relatat că în zonă au fost trimise unităţi de poliţie antirevoltă în timp ce oamenii erau evacuaţi.

UPDATE – Agenţiile de presă ruseşti şi canalele Telegram anunţă că sunt persoane ucise sau rănite.
Agenţia RIA a anunţat „răniţi” după „focuri de armă automată”, citându-şi corespondentul aflat la faţa locului.

Focurile de armă au fost urmate de un incendiu. Unele surse au relatat că s-a auzit o explozie.

Atacul armat a avut loc vineri seară într-o sală de concerte de la periferia Moscovei.

Incidentul, a cărui natură exactă nu a fost încă clarificată, a avut loc la Crocus City Hall, o sală de concerte din nord-vestul capitalei ruse.

Cel puţin trei atacatori îmbrăcaţi în uniforme militare au deschis focul, vineri, într-o sală de concerte din Moscova, Crocus, relatează agenţiile ruse de presă, preluate de Reuters.

Război în Ucraina. Un bloc turn şi o fabrică din Harkov, lovite în timpul unui atac aerian VIDEO
O evacuare a oamenilor era în curs de desfăşurare. Agenţia TASS relatează o explozie, în timp ce RIA anunţă un incendiu în această celebră sală din cartierul Krasnogorsk, scrie Reuters.
„Persoane necunoscute au deschis focul. În acest moment are loc o evacuare a oamenilor”, au declarat pentru TASS o sursă din serviciile de informaţii.

Potrivit datelor preliminare, împuşcăturile ar fi provenit de la o mitralieră. Informaţiile privind circumstanţele incidentului, precum şi dacă există victime şi decese, sunt în curs de investigare, potrivit TASS.

Citește și: Macron a stricat prietenia cu Putin şi avertizează: „Dacă Ucraina pierde războiul, Rusia va amenința România și Moldova”

DailyBusiness
NU mai ai voie să te plimbi cu TROTINETA în parc! Primăria cere blocarea lor completă
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Frații Pavăl, cei mai bogați investitori din fotbalul românesc, la un pas de a da lovitura în sectorul dezvoltărilor imobiliare. Orașul în care vor să construiască un turn de 160 de metri
Capital.ro
Curs valutar vineri, 4 septembrie. Cât valorează euro, dolarul și celelalte monede la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Oraşul din România unde oamenii se tem să iasă din case din cauza lupilor. Animalele umblă în haită pe străzi
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Adriana Piteșteanu, actriță de teatru și film, s-a stins din viață la 90 de ani
iamsport.ro
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
MediaFlux
Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile în 2027. Anunțul zilei: Nici nu se poate negocia așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor