ATAC asupra palatului regal din Jeddah. Două gărzi au fost ucise de un individ înarmat

Un bărbat înarmat a ucis două gărzi de corp aflate la intrarea într-un palat al familiei regale saudite din Jeddah - oraş de la Marea Roşie, a informat Ministerul de Interne saudit, duminică.
Sânziana Stancu
08 oct. 2017, 08:19
ATAC asupra palatului regal din Jeddah. Două gărzi au fost ucise de un individ înarmat

Trei gărzi de corp a fost atacate şi rănite de agresorul care avea asupra lui arme de foc, între care şi o puşcă Kalaşnikov şi trei grenade. Bărbatul a fost ucis de gărzile regale, a informat agenţia de presă saudită SPA.

Ministerul a mai precizat că postul gardienilor regali a fost „ţinta tirurilor unei persoane care coborâse dintr-o maşină” şi a adăugat că atacatorul avea 28 de ani.

Mai devreme, tot sâmbătă, Ambasada SUA în Arabia Saudită, care fusese una dintre ţintele teroriştilor, le-a solicitat locuitorilor din zonă să manifeste prudenţă.

Acest atac a survenit în timp ce Agenţia pentru Securitatea Statului anunţase joi că a dezmembrat una dintre celulele teroriste cde aau legătură cu gruparea jihadistă Stat Islamic.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment pentru cei cu bani pe card. Trebuie să aveți numerar în casă. Băncile nu au rezerve nelimitate. Situația în care cardul nu mai este funcțional
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde