Atacul terorist din Kenya: Poliţia dezamorsează bombele şi încearcă să salveze ultimii ostatici

Poliţia kenyană a anunţat marţi, la prânz, pe Twitter că efectuează o operaţiune de dezamorsare a unor dispozitive explozive amplasate de către islamişti în timpul atacului sângeros împotriva centrului comercial Westgate din Nairobi.
Sânziana Stancu
24 sept. 2013, 11:43
Atacul terorist din Kenya: Poliţia dezamorsează bombele şi încearcă să salveze ultimii ostatici

Forţele de securitate kenyene se aflau marţi în cea de-a patra zi în care încearcă să elimine comandoul teroriştilor islamişti din gruparea Al-Shabab care a atacat Westgate, un mall din Nairobi, luând zeci de ostatici, ucigând cel puţin 62 de persoane, potrivit unor surse şi 69, potrivit altor surse şi rănind aproximativ 200 de persoane, după cum indică cel mai recent bilanţ parţial al victimelor atentatului terorist, transmis de autorităţile kenyene. 

Marţi, potrivit informaţiilor oficiale, în mall s-ar mai fi aflat doi sau trei teroristi, dar aceştia ţineau încă ostatici. O explozie şi mai ulte focuri de armă au fost auzite în interiorul complexului, în cursul dimineţii.

Între timp, ministrul de Externe al Kenyei, Amina Mohamed, a declarat într-un interviu televizat că „doi sau trei” americani şi o femeie britanică se numără printre atacatori. Cei doi americani ar avea „vârste de 18 şi 19 ani, ar fi de origine arabă sau somaleză şi ar locui în America, în Minnesota sau în altă parte”, a mai precizat ministrul.

Comandoul islamist înarmat deţinea în continuare, marţi dimineaţa, ostatici „în viaţă”, anunţau pe noul lor cont de Twitter islamiştii somalezi shebab, care au revendicat atacul, potrivit AFP citată de Agerpres. „Ostaticii care sunt deţinuţi de mujahedini în interiorul (centrului comercial) Westgate sunt încă în viaţă, şocaţi dar totuşi în viaţă”, au scris marţi dimineaţă shebab, care au legături cu Al-Qaida, pe contul lor de Twitter. Pe acelaşi cont, islamişti shebab au postat o imagine surprinsă de o cameră de supraveghere, în care doi atacatori apar mergând, potrivit lor, în centrul comercial.

Guvernul kenyan a anunţat luni seara că toţi ostaticii aflaţi în mâinile teroriştilor au fost probabil salvaţi. În plus, Guvernul de la Nairobi a comunicat că deţine controlul asupra centrului comercial.

Citeşte şi Acte de terorism care au înspăimântat lumea GALERIE FOTO

Însă marţi, forţele kenyene luptau în continuare cu „unul sau doi” islamişti ascunşi în interiorul Westgate, după trei zile de la atacarea clădirii de către un comando, potrivit unor surse din domeniul securităţii.

O parte a acoperişului centrului comercial Westgate din Nairobi s-a prăbuşit marţi după un incendiu violent.  Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate din Kenya şi unui pompier, o parte a parcării aeriene a centrului comercial s-a prăbuşit, structura fiind slăbită de un incendiu care a izbucnit marţi. Parcarea servea drept acoperiş pentru o parte a centrului comercial, în special pentru primul etaj al supermarketului.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Câți bani face, de fapt, Răzvan Lucescu la arabi: pe ce loc este în top 3 antrenori români. Olăroiu și Chivu, sume colosale
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 30 iunie. Cât costă benzina și motorina în România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ce s-ar întâmpla dacă ROMATSA și-ar suspenda activitatea. CSAT vorbește despre riscuri pentru întreaga țară, cum ar putea fi influențate zborurile și transporturile
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Gigi Becali a ordonat transferul la FCSB, dar atacantul a picat vizita medicală!
MediaFlux
Zodia care va fi lovită de noroc în ultima zi din lună! Pe 30 iunie astrele vor fi de partea acestui nativ
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?