Atentat cu 28 de morţi în Yemen, revendicat de Statul Islamic

Cel puțin 28 de persoane, printre care opt femei, au fost ucise într-un atentat comis în cursul nopții de luni spre marți asupra locuinței din Sanaa a doi frați, lideri ai rebelilor șiiți houthi, a anunțat o sursă medicală, potrivit AFP.
Filip Stan
30 iun. 2015, 04:43
Atentat cu 28 de morţi în Yemen, revendicat de Statul Islamic

Atentat cu 28 de morţi în Yemen. Atentatul, cu mașină capcană, a fost revendicat de gruparea Statul Islamic (SI) într-un comunicat dat publicității pe internet.

Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, atentatul a vizat reședința fraților Faysal și Hamid Jayesh în momentul în care numeroase persoane se adunaseră pentru o ceremonie de doliu în urma morții naturale a unui membru al familiei.

Milițiile houthi au înconjurat sectorul, un cartier din centrul orașului, după atentat, dar au lăsat ambulanțele să evacueze victimele, au informat martori oculari.

În comunicatul său, SI a menționat că atentatul a fost îndreptat împotriva „unuia din cuiburile șiiților la Sanaa”.

Organizația sunnită extremistă consideră că șiiții sunt necredincioși și își înmulțesc atacurile contra membrilor acestei confesiuni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Declinul lui Donald Trump, șansă pentru Răzvan Burleanu? Cum îl pot ajuta alegerile din SUA pe șeful FRF
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT