Atentat sinucigaş în Afganistan: Cel puţin 33 de morţi şi peste 100 de răniţi

Cel puțin 33 de oameni au fost uciși și alți 100 au fost răniți sâmbătă, într-un atentat sinucigaș comis în fața unei bănci din orașul Jalalabad, în estul Afganistanului, au anunțat responsabili locali
Filip Stan
18 apr. 2015, 08:06
Atentat sinucigaş în Afganistan: Cel puţin 33 de morţi şi peste 100 de răniţi

„Explozia a avut loc în exteriorul unei bănci, unde funcționari au venit să-și ridice salariul lunar”, a precizat pentru AFP guvernatorul provinciei Nangarhar, Fazal Ahmad Shirzad, în timp ce un purtător de cuvânt al guvernului regional a anunțat că zeci de persoane au fost ucise sau rănite în acest atentat care nu a fost încă revendicat.

Însă, potrivit agenției de presă afgane Pajhwok, citate de TASS, cel puțin 30 de oameni au fost uciși și peste 100 au fost uciși într-un dublu atentat comis la Jalalabad. O explozie a avut loc lângă o filială locală a Băncii Kabul, iar alta în zona clădirii municipale a Departamentului de informație și cultură, precizează sursa citată.

Potrivit AFP, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, neagă orice responsabilitate a grupării în atentat, informează Agerpres.

Acest nou atac intervine într-o perioadă în care Afganistanul se confruntă cu o recrudescență a atentatelor teroriste sângeroase, lansate de talibani la începutul sezonului de lupte împotriva guvernului și țintelor străine, în timp ce Washingtonul a decis să-și mențină o parte dintre trupe pe teritoriul afgan.

Citeşte şi Afganistan: Statele Unite menţin 9.800 de soldaţi americani în Afganistan

În data de 10 aprilie, cel puțin 15 civili afgani au fost uciși în două atacuri cu bombă, dintre care unul viza un convoi al NATO, atac revendicat de rebelii talibani.

Alte două atacuri au avut loc în provinciile Nangarhar (est) și Ghazni (sud-est), două regiuni extrem de infiltrate de talibani, care luptă din 2001 împotriva guvernului afgan și a aliaților acestuia din cadrul NATO. Cel mai sângeros atac a avut loc pe un drum din Ghazi, unde o bombă a explodat la trecerea unui microbuz ce transporta numeroși civili.

În aceeași zi, cel puțin 18 soldați afgani au fost uciși, dintre care unii decapitați, în timpul unui atac al talibanilor în districtul Jurm di provincia Badakhshan.

După ce a numărat peste 140.000 de soldați în momentul de vârf al intervenției militare occidentale în Afganistan, în 2010, Forțele NATO și-au redus treptat efectivele în această țară. În prezent, ele numără puțin peste 12.000, majoritatea americani, însărcinați cu încadrarea și formarea forțelor afgane în lupta împotriva talibanilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT