ATENTAT sinucigaş în Afganistan soldat cu cel puţin opt morţi şi 15 răniţi

Un terorist kamikaze s-a detonat, joi, în mijlocul mulţimii din Jalalabad, din estul Afganistanului. Atentatul terorist s-a soldat cu cel puţin opt morţi şi 15 persoane rănite.
Sânziana Stancu
23 nov. 2017, 21:49
ATENTAT sinucigaş în Afganistan soldat cu cel puţin opt morţi şi 15 răniţi

Bărbatul s-a detonat în momentul în care mai multe zeci de persoane manifestau în favoarea unui comandant de poliţie local care fusee concediat de către autorităţi, au preizat suse oficiale afgane citate de AFP. Toate cele opt persoane ucise erau civili, printre aceştea numărându-se şi copii. Victimele se află în stare critică, au comunicat autorităţile.

Deocamdată,nicio grupare teroristă nu a revendicat atentatul sinucigaşNangaharul. considerat ca fiind „leagănul Statului Islamic din Afganistan manifestă o activitate intensă a talibanilor.

Responsabili afgani şi americani susţin că Statul Islamic pierde sistematic din teritoriile controlate de militanţii săi  în Narganhar. Combatanţii acestei grupari mai sunt prezenţi doar în două sau trei districte, faţă de nouă cât controlau anterior. Această grupare armată şi-a intensificat în schimb atacurile în Afganistan, în special în estul Kabulului.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT