Atentat sinucigaş în Afganistan. Sunt victime

Un kamikaze care se deplasa pe jos s-a aruncat luni în aer în apropierea unui vehicul care pătrundea în sediul Comisiei electorale independente (CEI) de la Kabul, rănind cel puţin şase persoane, au declarat responsabili citaţi de AFP.
Iulian Tudor
29 oct. 2018, 06:18
Atentat sinucigaş în Afganistan. Sunt victime

„Explozia s-a produs la 20 de metri de maşini ale unor angajaţi ai CEI”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei din Kabul, Basir Mujahid. Potrivit acestuia, doi poliţişti şi patru angajaţi ai CEI au fost răniţi.

„Un atac sinucigaş i-a vizat pe colegii noştri la intrarea în sediul nostru”, a cofirmat purtătorul de cuvânt adjunct al CEI, Zabihullah Sadat.

Acest atac intervine în contextul în care urnele în care s-au adunat voturile pentru alegerile legislative de la 20 octombrie sunt adunate în capitală, fiind transportate în interiorul sediului ultra-securizat al Comisiei electorale care a organizat scrutinul, informează Agerpres.

Citeşte şi Un militar din cadrul forţelor NATO a fost ucis în misiune, în Afganistan

Talibanii şi gruparea Statul Islamic au comis mai multe atacuri asupra birourilor de vot, ucigând sau rănind aproape 300 de persoane în întreaga ţară în ziua votului.

CEI urmează să publice în următoarele săptămâni cifrele definitive privind prezenţa la vot. Scrutinul s-a derulat în două faze după ce a fost amânat cu o săptămână în provincia Kandahar din motive de securitate.

Potrivit CEI, peste patru milioane de persoane au participat la vot, din cele 8,9 milioane înscrise pe listele electorale, în pofida numeroaselor atacuri asupra alegătorilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT