ATENTAT terorist SÂNGEROS. Cel puţin 14 MORŢI şi zeci de RĂNIŢI. Atentatul nu a fost revendicat

Cel puţin 14 persoane au murit şi 32 au fost rănite în urma exploziei, a unei motociclete capcană la o reuniune electorală a unei candidate la alegerile legislative din 20 octombrie din Afganistan, potrivit unor mai responsabili locali. 
Filip Stan
15 oct. 2018, 11:33
ATENTAT terorist SÂNGEROS. Cel puţin 14 MORŢI şi zeci de RĂNIŢI. Atentatul nu a fost revendicat

„Motocicleta a explodat” când participanţii plecau de la reuniunea electorală din districtul Rustaq, în provincia Takhar. „Candidata Nazifa Yousefibek nu a fost rănită”, a declarat pentru AFP Mohammad Jawad Hejri, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Potrivit purtătorului de cuvânt provincial al poliţiei, bilanţul ar fi de 13 morţi şi 21 de răniţi. „Bomba a fost declanşată de la distanţă”, a spus el.

Consilierul local Azam Afzali susține că bilanţul provizoriu este de 14 morţi şi 16 răniţi.

Cel puţin nouă candidaţi la aceste alegeri legislative multă vreme amânate au fost asasinaţi, potrivit AFP.

Pe 9 octombrie, un kamikaze s-a aruncat în aer într-un birou electoral din provincia Helmand, provocând moartea a opt persoane, printre care şi candidatul, Saleh Mohammad Asikzai.

Talibanii au anunţat într-un comunicat că vor să deraieze procesul electoral şi le-au cerut candidaţilor să se retragă din cursă, jurând că vor ataca scrutinul şi pe cei care participă la el, transmite Agerpres.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte