Atenție! ANAF vizează o nouă categorie de contribuabili. Fiscul sare pe medicii cu cabinete individuale

În perioada următoare, ANAF își îndreaptă atenția către o nouă categorie de contribuabili. Pentru a încuraja conformarea voluntară și a educa cu privire la responsabilitățile fiscale, inspectorii vor aborda restanțierii.
Mircea Filipescu
01 mai 2025, 13:16
Atenție! ANAF vizează o nouă categorie de contribuabili. Fiscul sare pe medicii cu cabinete individuale

Conform Agenției Naționale de Administrare Fiscală, medicii care își desfășoară activitatea în cabinete individuale sunt invitați să își regleze plățile fiscale. Sunt vizate atât serviciile de medicină generală și specializată, cât și cele stomatologice, scriu editorii de la mediaflux.ro.

Inspectorii ANAF se concentrează în special asupra medicilor cu risc fiscal, aceștia fiind identificați de autorități ca având restanțe fiscale sau ca nedeclarând toate veniturile realizate.

Programul de conformare voluntară, care include și activități educaționale pentru contribuabili, va continua până la sfârșitul acestui an.

Citește și: Se dă lege! Cum se vor putea revanșa pacienții, în condițiile în care medicii au interzis la ”plic”

Obiectivele principale ale acestei inițiative includ creșterea gradului de conformare fiscală în ceea ce privește înregistrarea fiscală, depunerea declarațiilor, declararea corectă a veniturilor, stabilirea exactă a impozitelor și contribuțiilor sociale datorate, precum și plata obligațiilor fiscale.

De asemenea, programul urmărește reducerea oportunităților de neconformare și identificarea contribuabililor care se sustrag de la declararea totală sau parțială a obligațiilor fiscale.

În cadrul acestui program, inspectorii fiscali vor acorda o atenție deosebită medicilor cu risc fiscal, adică celor despre care există suspiciuni că au restanțe sau nu declară toate veniturile obținute.

Prin această abordare, ANAF dorește să promoveze conformarea voluntară și să educe contribuabilii cu privire la obligațiile fiscale care le revin.

Citește și: Scandal în Sănătate, medicii cu vârsta de pensionare nu mai pot profesa. Alexandru Rafila: „Trebuie să găsim o soluţie”

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
„Nu-i convocam pe Moruțan și Cîrjan”. Alegerile lui Gică Hagi, puse sub semnul întrebării
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Pasiunea care i-a adus probleme premierului Luca Niculescu în tinerețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT