Atenţie! Bancnote false circulă în mai multe judeţe din ţară

Mai multe bancnote false de 10 lei au fost descoperite în judeţele Bihor, Cluj, Timiş, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi altele. Potrivit aradon.ro, este vorba de un grup infracţional care deţine aparatură specială.
Marius Neagu
18 nov. 2015, 11:27
Atenţie! Bancnote false circulă în mai multe judeţe din ţară

Anchetatorii vorbesc de o reţea foarte bine organizată, cu specialişti şi fac apel la oameni să fie atenţi la deosebirile dintre bancnotele valabile şi cele false.

Pentru a nu fi păcăliţi, anchetatorii au transmis câteva deosebiri care se pot observa la prima vedere.

Bancnotele false sunt mai deschise la culoare şi pe măsură ce sunt manevrate crapă vopseaua de pe ele. Este o diferenţă şi la desenul din pătratul din partea stângă sus şi pe bancnotele adevărate trebuie să fie văzut numărul 10 (lei) de şapte ori.

Spicele aurii sunt mult mai scurte pe decupeul transparent de pe bancnotele false. Nu în ultimul rând, ar fi de reţinut că bancnotele false sunt mai scurte cu 3 milimetri decât cele reale.

Până acum sunt circa 50 de plângeri din partea cetăţenilor înşelaţi în acest fel. Cei care găsesc aceste bancnote false sunt rugaţi să sune urgent la 112 ca să ajute la depistarea infractorilor.

Cea mai simplă metodă de verificare dacă bancnota este falsă sau nu este să încercați să răzuiți culoarea cu o cheie. Dacă culoarea se răzuiește este unul din semnele clare ca bancnota este falsă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine e cel mai bun antrenor din ultimul an în SuperLiga! Filipe Coelho și Daniel Pancu, cifre fabuloase
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un tânăr de 28 de ani, în apropiere de Caransebeș. A ajuns cu mașina pe sensul opus și s-a lovit de un TIR
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT