Atenţie, şoferi. Ce se întâmplă dacă filmezi un incident în trafic şi când e inutilă proba video

Poliția îi poate sancționa pe șoferi pentru încălcare regulilor de circulație doar pe baza unor filmări realizate cu camera video de pe bord. Dar, nu tot ce trimiți tu polițiștilor poate fi luat în considerare.
Iulian Tudor
07 apr. 2019, 06:34
Atenţie, şoferi. Ce se întâmplă dacă filmezi un incident în trafic şi când e inutilă proba video

E un paradox ca multe altele, scrie playtech.ro. Dacă tu trimiți poliției în mod legal, cu toate datele cerute, imagini filmate cu camera video de bord în care ai surprins șoferi care au încălcat regulile rutiere, s-ar putea să nu fie luate în considerare.

Dacă, în schimb, publici acele imagini pe Facebook sau altă rețea socială, iar poliția le vede, se autosesizează și îl sancționează pe șoferul care a încălcat legea.

Nu trebuie să sesizezi tu neregulile din trafic

Tot mai mulți șoferi au început să-și instaleze pe bord camere video pentru că e util să-ți filmezi drumul pe care-l parcurgi. Nu știi niciodată cum ești implicat într-un accident, tu ești nevinovat, dar camera poate surprinde detalii care pot deservi apoi ca probe în instanță.

Citeşte şi ŞOC în FOTBAL! Portarul echipei naţionale, implicat într-o bătaie într-un bar VIDEO

Problema este că, momentan, tu nu poți face pe justițiarul în trafic, nici măcar atunci când observi și înregistrezi încălcările flagrante ale regulilor de circulație, precum nesemnalizarea sau neacordarea priorității la trecerile de pietoni (o faptă deosebit de gravă, pe care mii de șoferi și de șoferițe din București o iau în râs).

Atât timp cât tu, cel care ai filmat scenele respective, nu ai fost implicat/afectat de acele nereguli, există șanse ca poliția să nu-ți ia în considerare sesizarea ta. În schimb, este luată în seamă atunci când consideră polițiștii că trebuie luată, chiar dacă e vorba de aceeași faptă.
Când se autosesizează poliția

Adevărul citează un caz concret petrecut la Constanța. Un șofer a trimis inspectoratului de poliției o sesizare însoțită de imaginile filmate cu camera de bord. El a surprins un alt conducător auto cum a încălcat mai multe reguli de circulație, cele mai notabile fiind trecerea de pe o bandă de circulație pe alta fără să semnalizeze și neacordarea priorității la trecerea de pietoni.

Iată care a fost răspunsul IPJ Constanța:

„Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, respectiv, constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.”

Acesta este, de fapt, articolului 109, alineatul 1 şi 2 din OUG 195/2002. Simplu, legal și la obiect. Prin urmare, șoferul respectiv s-a ostenit degeaba. Responsabilizarea șoferilor se face când doresc inspectoratele de poliție, nu când le spun cetățenii.
De ce nu are poliția nevoie de justițiari în trafic

Adevărul este că poliția poate primi sute sau mii de astfel de sesizări din partea participanților la trafic, dar ele trebuie să îndeplinească niște criterii ca să fie credibile.

Iar aceste criterii se bazează pe „necesitatea stabilirii concrete a pericolului social generat prin nerespectarea unei norme legale, aspect care este esenţial pentru existenţa contravenţiei şi individualizarea sancţiunii acesteia, cât şi a stabilirii, cu exactitate, a momentului şi locului săvârşirii abaterii.”

Dar, dacă aceleași imagini ajung în spațiul public, mai exact, pe Facebook, poliția are dreptul prin lege să se autosesizeze și să sancționeze în consecință. Sunt multe exemple.

„Fiecare situaţie este caracterizată de anumite particularităţi: persoanele implicate, tipul incidentului, locul si momentul producerii, probele puse la dispoziţie de persoana care face sesizarea, probele pe care le poate obţine poliţistul in susţinerea sau infirmarea celor sesizate etc. Fiecare caz este analizat individual, astfel ca nu poate fi pusă în aplicare o eventuală procedură de lucru unitară”, explică pentru „Adevărul” Andreea Munteanu, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa.

Pentru că actuala legislație nu este tocmai eficientă în această privință, anul trecut, deputatul USR, Mihai Botez, a propus îmbunătățirea siguranței rutiere. Soluția ar fi acordarea posibilității polițiștilor de a aplica sancțiuni și pe baza filmările primite de la șoferi sau alți participanți la trafic. cu alte cuvinte, să nu se bazeze doar pe „vânătoarea” de nereguli pe Facebook.

Inițiativa lui Botez ar fi fost dezbătută în Senat, dar, apoi, a fost respinsă în Camera Deputaților. Motivul:

„Ministerul de Interne a ezitat puţin, iniţial erau voci care susţineau iniţiativa, în cele din urmă au ales să o respingă. Li se pare că o să le dea foarte mult de treabă poliţiştilor care sunt puţini numeric şi ar trebui să aloce resurse suplimentare. Apoi, se tem că vor apărea manifestări de vigilenţă, adică vor apărea cetăţeni care vor sta cu camerele pe oriunde şi să facă sesizări”, a declarat atunci deputatul.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
Marea umilință trăită de tricolori la Zenica: „Jenant! Ne-a bătut unul de 40 de ani”. De ce l-a titularizat Lucescu pe Alex Chipciu în locul lui Bancu
Capital.ro
Doliu pe scena teatrului. A murit actrița care a făcut istorie. A fost o legendă, un nume de referință
Playtech.ro
Cât trebuie să aeriseşti zilnic pentru a scăpa de umezeala din casă. Funcţionează şi când e ceaţă afară
Adevarul
Cum poate fi învinsă Rusia „pe cale inteligentă”
wowbiz.ro
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Ea este Violeta, tânăra cu chip de înger care a murit la doar 20 de ani într-un mod GROAZNIC! Mama fetei își strigă acum durerea pentru copilul mult iubit, pe care l-a pierdut când nu s-ar fi așteptat vreodată: „Erai fericită că ți-ai luat permisul. Mi-ai
iamsport.ro
Chivu ”s-a ridicat de la masă și a plecat” în timpul negocierilor pentru venirea în SuperLiga! Ce l-a scos din sărite
MediaFlux
Bolojan confirmă majorarea taxelor pentru case și mașini din 2026: Sper că mâine, Parlamentul, în ședință comună, închide și pachetul fiscal care cuprinde taxele locale
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume