Atenţie, şoferi, se schimbă legea! Ce trebuie să faci începând de luni

Luni, 16 iulie, intră în vigoare Legea nr. 109/2018, promulgată încă din luna mai.
Alina Costache
15 iul. 2018, 09:58
Atenţie, şoferi, se schimbă legea! Ce trebuie să faci începând de luni

Astfel, potrivit noilor prevederi, şoferii care au nevoie de un duplicat al cărţii de identitate a maşinii nu vor mai trebui să obţină aviz de la autoritatea care a făcut înmatricularea.

De asemenea, pierderea sau distrugerea documentului nu va mai trebui anunţată în Monitorul Oficial. În astfel de situaţii, şoferii se vor adresa direct Registrului Auto Roman (RAR).

Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România a fost adoptat cu 251 de voturi „pentru” şi două abţineri în luna mai. „În cazul pierderii, furtului sau al distrugerii cărţii de identitate a vehiculului, RAR poate emite un duplicat al cărţii de identitate a vehiculului, după identificarea vehiculului. Procedura de eliberare a duplicatului cărţii de identitate a vehiculului, precum şi documentele necesare se stabilesc prin ordin al ministrului Transporturilor. Pentru emiterea de către RAR a unui duplicat al cărţii de identitate a vehiculului nu este necesară publicarea pierderii, furtului sau distrugerii acesteia în Monitorul Oficial, partea a treia”, prevede textul adoptat.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Horia Ivanovici: Tavi Popescu, 23 de ani - este deontologic să-i distrugem cariera „pe surse”?
Capital.ro
Bursa socială 2026-2027. Elevii eligibili primesc 300 de lei pe lună. Ce condiții trebuie respectate și până când se depun dosarele
Playtech.ro
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'. Angajații au explicat ce face
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Horoscop 18 septembrie 2026. Vin schimbări exact când nimeni nu le mai aștepta! Unele zodii au noroc la bani, altele primesc un răspuns decisiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte