Geocoroana Pământului – un strat rarefiat de atomi de hidrogen – se întinde până la o distanţă de 630.000 de kilometri în spaţiu, potrivit acestui studiu. Prin comparaţie, Luna orbitează Terra la o distanţă medie de 384.000 de kilometri.

„Luna pluteşte prin atmosfera Terrei”, a declarat autorul principal al studiului, Igor Baliukin, expert la Institutul de Cercetări Spaţiale din Rusia. „Nu eram conştienţi de acest lucru până când nu am reanalizat observaţii mai vechi, realizate în urmă cu două decenii de sonda spaţială SOHO”, a adăugat el.

Alte Articole

Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: ...

Accident teribil pe Autostrada București-Pitești! Un bărbat ...

Ziua Planetei Pământ 2024. Paşi mici în progresul privind ...

SOHO (Solar and Heliospheric Observatory), un proiect comun realizat de ESA şi NASA, este o sondă spaţială ce a fost lansată în decembrie 1995 pentru a studia Soarele şi procesele care produc vânturile solare şi coroana solară.

Igor Baliukin şi colegii lui au analizat datele de arhivă furnizate de un instrument aflat la bordul SOHO, denumit Solar Wind Anisotropies (SWAN) – care măsoară un tip specific de radiaţie ultravioletă, denumită radiaţie alfa-Lyman. Razele solare interacţionează cu atomii de hidrogen din geocoroană terestră în lungimea de undă alfa-Lyman, blocată de atmosfera Pământului (şi, din acest motiv, trebuie să fie observată din spaţiu).

Noul studiu a permis cercetătorilor să alcătuiască o hartă a geocoroanei terestre şi să cuantifice densitatea acestei regiuni din spaţiu. Oamenii de ştiinţă au descoperit că geocoroana este mai densă pe partea diurnă a Terrei, datorită compresiei exercitate de radiaţia solară. Însă „mai densă” este un termen relativ: doar 70 de atomi de hidrogen există într-un centimetru cub la o altitudine de 60.000 de kilometri pe partea diurnă a Terrei şi doar 0,2 atomi de hidrogen per centimetru cub există pe orbita Lunii, au precizat autorii studiului.

„Pe Pământ, i-am spune ‘vacuum’, aşadar această sursă suplimentară de hidrogen nu este suficient de importantă pentru a facilita explorarea spaţială”, a explicat Igor Baliukin.

Oamenii de ştiinţă ştiu de multă vreme că Terra posedă o geocoroană. Într-adevăr, astronauţii care au participat la misiunea Apollo 16 organizată de NASA au fotografiat acest element cosmic de pe Lună, în anul 1972. Însă până la acest studiu, experţii credeau că distanţa până la care se intinde geocoroana terestră în spaţiu era mult mai mică.

„La acea vreme, astronauţii de pe suprafaţa Lunii nu ştiau că erau înconjuraţi de limitele externe ale geocoroanei terestre”, a precizat un alt coautor al studului, Jean-Loup Bertaux, fostul coordonator al proiectului SWAN.

Noua cercetare, publicată săptămâna trecută în Journal of Geophysical Research: Space Physics, ar putea avea implicaţii care depăşesc sfera activităţilor de pe Terra. De exemplu, planetele care deţin atomi de hidrogeni la periferia atmosferei au adeseori vapori de apă în apropiere de suprafeţele lor.

„Acest aspect este deosebit de interesant atunci când căutăm planete care deţin potenţiale rezervoare de apă şi care se află dincolo de graniţele Sistemului Solar”, a explicat Jean-Loup Bertaux.