Atribuirea contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată

Procedura de atribuire a contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar acest lucru ar putea avea influenţe asupra bugetului Ministerului Apărării Naţionale (MApN), a declarat, joi, pentru AGRPRES, ministrul Apărării, Gabriel Leş.
Filip Stan
20 iun. 2019, 18:26
Atribuirea contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată

„A fost depusă o solicitare pentru anularea acestei proceduri. A fost admisă de către CNSC şi s-a suspendat în acest moment. Ni s-au cerut nişte documente. Acum se lucrează la tot dosarul să îl punem la dispoziţie. Nu ştiu ce se va întâmpla pe viitor. La momentul acesta avem procedura suspendată”, a afirmat Leş.

Ministrul susţine că întârzierea desemnării furnizorului corvetelor multifuncţionale reprezintă o problemă pentru sistemul militar românesc, în condiţiile în care Forţele Navale Române au nevoie de aceste nave de luptă. În acelaşi timp, Gabriel Leş a precizat că suspendarea procedurii de către CNSC ar putea afecta şi execuţia bugetului pe anul în curs, în sensul că MApN ar putea fi în situaţia de a nu cheltui cei 2% din Produsul Intern Brut, aşa cum s-a angajat, potrivit Agerpres

„Şi aşa programul acesta este extrem de întârziat. Orice întârziere duce la imposibilitatea creării unei capabilităţi de care avem atât de mare nevoie. Este o procedură pe care aş dori să o finalizăm, ca să închidem în acest an bugetul de 2%. Este un deziderat pe care ni-l dorim cu toţii şi să ştim că am pornit nişte programe în industria de apărare”, a subliniat Gabriel Leş.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Ce s-a întâmplat cu actorul care l-a interpretat pe Iisus. Blestemul neștiut al acestui rol
Fanatik.ro
Gestul incredibil făcut de miliardarul Rinat Ahmetov în memoria lui Mircea Lucescu: „Noi nici nu mai știam cum arată”. Exclusiv
Capital.ro
Românii care vor primi bani mai puțini la pensie. Mecanismul care decide veniturile la bătrânețe. Cât pierzi după o viață de muncă
Playtech.ro
Reduceri masive în Bulgaria pentru români. Cât ajunge un sejur acum pe litoralul vecin pentru o familie de doi adulţi şi un copil
Adevarul
Ce a obținut Trump pariind pe un ultimatum apocaliptic în războiul cu Iranul
wowbiz.ro
Valentin Sanfira a vrut ca toată lumea să afle de la el! Mesajul emoționant transmis în mediul online: „Nu se poate nărui cu vorbe goale…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Fosta jucătoare de handbal a României e decisă: ”Fetița mea, când o să crească, o să o duc la casa de copii”
MediaFlux
Vinerea Mare 2026. Zi de doliu și post negru. Ce este total interzis astăzi
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj