Au apărut bancnotele de ZERO EURO. Află cum poţi să te îmbogăţeşti rapid

Da, aceste bancnote există în realitate, nu este vorba despre nicio păcăleală!. Deja germanii au descoperit avantajele acestui nou instrument financiar, iar tendinţa este în creştere.
Sânziana Stancu
07 aug. 2018, 10:13
Au apărut bancnotele de ZERO EURO. Află cum poţi să te îmbogăţeşti rapid

Bancnotele de ZERO EURO au ajuns deja în Germania şi sunt foarte apreciate în această ţară. Aceste bancnote vor fi lansate cu ocazia aniversării Căderii Zidului Berlinului. Aceste bancnote sunt disponibile şi în exemplare ce înfăţişează Catedrala din Koln sau cele cu Grădina Zoologică din Duisburg, între altele.

De cealaltă parte a Rinului au devenit foarte populare, iar colecţionarii se bat pe aceste exemplare aparent fără valoare.

Chiar dacă germanii au „adoptat” aceastăbancnotă, trebuie precizat faptul că aceasta „s-a născut” de fapt în Franţa, din spiritul unui anteprenor foarte inspirat. Dornic să ofere suveniruri originale, el a propus ca bancnotele să fie însemnate cu imaginile unor monumente celebre franceze, cum sunt Arcul de Triumf sau cu Mont Saint-Michel, scrie presa franceză, potrivit BFMTV.

Secretul acestora este că fiecare bancnotă de ZERO EURO are totuşi un preţ. Aceasta se vinde cu 2 euro şi are un succes nesperat, iar ideea a fost valorificată, la propriu, cu mare succes şi chiar exportată.

Bancnotele au aceleaşi caracteristici ca şi cele „oficiale” tradiţionale şi sunt omologate de Banca Centrală Europeană. Numai hârtia din care sunt fabricate diferă.

Chiar dacă nu puteţi cumpăra nimic cu aceste bancnote de ZERO EURO, beneficiile pot fi enorme şi se pot vedea în scurt timp. Acestea pot fi revândute chiar şi cu o sumă de zece ori mai mare decât valoarea iniţială.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„I-am zis să nu vină la Craiova!“. Tatăl lui Răzvan Sava rupe tăcerea despre situația fiului său la Universitatea: adevărul despre cele 2,5 milioane de euro. Exclusiv
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi dintre cei trei frați dispăruți din Sălaj au fost găsiți în județul Cluj. Al treilea copil este căutat în continuare
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT