Au început lucrările în Vaslui, unde urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist

Reprezentanţii Chevron au anunţat, luni dimineaţă, că la ora 7.00 au fost începute lucrările de amenajare a drumului de acces spre terenul concesionat de companie în zona localităţii Siliştea-Pungeşti din judeţul Vaslui, unde au ajuns mai multe utilaje.
Iulian Tudor
02 dec. 2013, 06:32
Au început lucrările în Vaslui, unde urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist

Răzvan Mitroi, purtătorul de cuvânt al Chevron România, a declarat că la ora 7.00 compania a reluat lucrările în zona Siliştea şi că pe terenul concesionat acolo au sosit primele utilaje de la firma care va executa lucrările de amenajare a platformei unde ar urma să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist, potrivit Mediafax.

Utilajele au ajuns în zonă cu ajutorul Jandarmeriei, câteva zeci de localnici intervenind pentru a împiedica accesul utilajelor, însă oamenii au fost opriţi de către jandarmi.

Aproximativ 30 de persoane aflate în corturile din tabăra din Siliştea-Pungeşti au reclamat intervenţia în forţă a jandarmilor, luni dimineaţă, oamenii spunând că au fost ridicaţi din corturi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean din zonă Jandarmeria a montat garduri, drumul find blocat în totalitate.

Localnicii care stau în tabără susţin că luni dimineaţă, în jurul orei 4.30, jandarmii au intervenit în forţă şi i-au urcat în dube pe unii dintre ei, oamenii spunând că, în total, au fost ridicate de către jandarmi 30 de persoane. O parte din protestatari susţin că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi inclusiv cu bastoanele de către forţele de ordine.

Doi dintre protestatari au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, una dintre persoane – Costică Spiridon, fostul primar din Pungeşti din perioada 2000-2004 – a suferit o lipotimie în urm unui atac de panică, iar cel de al doilea protestatar transportat la spital a acuzat dureri în piept.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Irina Radu, a declarat că „misiunea jandarmilor este să asigure un climat de normalitate la Pungeşti” şi că în timpul deplasării jandarmilor în zonă aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judeţean, şapte dintre acestea fiind ridicate şi duse la Poliţie.

„Peste 100 de persoane au blocat drumul judeţen şi au avut un comportament ostil, iar jandarmii au acţionat pentru deblocarea căii de acces. Şapte persoane au fost duse la Poliţia Vaslui. Este normal ca jandarmii să acţioneze pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, fiind o zonă specială”, a afirmat Irina Radu.

În zona taberei de la Pungeşti sunt zeci de maşini ale Jandarmeriei, Poliţiei şi Ambulanţei, iar drumul judeţean este blocat cu garduri metalice. În zonă nu este permis accesul jurnaliştilor, cărora li s-a spus că măsura este luată pentru „siguranţa” lor.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţi pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Aproximativ 500 de persoane au protestat, în 16 octombrie, în zona localităţii vasluiene Siliştea, comuna Pungeşti, unde compania Chevorn intenţionează să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui.

Localnicii au blocat atunci drumul judeţean Vaslui – Gârceni pentru a nu permite utilajelor firmei angajate de compania petrolieră să pătrundă în perimetrul luat în concesiune pentru amplasarea sondei de explorare. După protestele din octombrie, localnicii au amplasat corturi şi un vagon de dormit, unde o parte dintre ei stau şi pe timpul nopţii, zona fiind numită „tabără de rezistenţă de la Pungeşti”.

Ulterior, reprezentanţii companiei Chevron şi-au retras specialiştii de pe suprafaţa de teren deţinută la Siliştea, fără ca aceştia să mai revină în zonă.

Tom Holst, managerul Chevron pentru România, a anunţat apoi că explorarea gazelor de şist de la Pungeşti se suspendă până când siguranţa angajaţilor firmei, a constructorilor şi a comunităţii va fi asigurată şi, totodată, până când se va înţelege că metodele folosite de către companie sunt cele mai bune.

În 27 noiembrie, aproximativ 200 de localnici din comuna vasluiană Pungeşti s-au adunat din nou în zona în care Chevron deţine terenul pe care ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist, oamenii spunând atunci că au recurs la acest gest după ce în zonă au văzut mai multe maşini ale Jandarmeriei.

DailyBusiness
Cât a ajuns să coste o franzelă albă după majorarea TVA-ului. Șeful ROMPAN anunță noi scumpiri: ”Prețul pâinii va mai crește. Avem impozite mai mari de plătit”
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce avere are, de fapt, Ilie Bolojan, premierul României. Câți bani câștigă de la Guvern
Capital.ro
Cea mai tristă veste despre Ion Iliescu. Din păcate, este adevărat. Spitalul Agrippa Ionescu a anunțat acum
Playtech.ro
Ce a ajuns să facă Magdalena Șerban în închisoare. Criminala de la metrou lucrează pentru o firmă privată
Adevarul
Ce urmează pentru Marcel Ciolacu după retragerea din fruntea PSD: „Cred că dorește și o mai mare pondere în nouă conducere”
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Ispita a învins. Marius a renunțat la soție după 10 ani de căsnicie
Prosport.ro
FOTO. „Asta e artă”. Vedeta a renunțat complet la haine de ziua ei
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
DOLIU în lumea voleiului! Simona, o jucătoare de 20 de ani, a murit înecată într-o piscină 😢
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A fost un titan al filmului: Am pierdut un talent formidabil și un prieten drag. Odihnească-se în pace
StirileBZI
Dezastru în sănătate! Schimbările de la 1 august lovesc milioane de români. Cine pierde asigurarea medicală
stirilekanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Valentin, bărbatul ucis de propriul cumnat. Familia este în șoc: „A continuat să-l lovească chiar și când era deja la pământ” O fetiță de 5 ani a rămas orfană de tată
Ilie Bolojan a vorbit cu primarii despre scăderea cheltuielilor: „Statul român nu mai are capacitatea financiară să susţină în continuare cheltuielile actuale cu administraţia publică”