Augustin Buzura a murit

Informația a fost confirmată de academicianul Eugen Simion.

„Acum, când el a dispărut — ce durere pe noi, ce tristețe pentru lumea literară — ne dăm seama că Buzura a fost și rămâne un mare prozator, unul din marii prozatori postbelici. Alături de Marin Preda, de Nichita Stănescu, Sorescu, ca să îi citez numai pe cei din generația lui, generația ’60, el a făcut ca România în regimul totalitar să nu fie o Siberie a spiritului. Și tot ca ei și ca alții, el a făcut ca rezistența prin cultură, ceea ce noi am numit după ’90 Rezistența prin cultură, să împiedice rinocerizarea românilor în regimul totalitar”, a afirmat Eugen Simion.

El a spus că l-a cunoscut pe Buzura încă de la debutul lui. „Îmi amintesc că am fost câțiva ani de zile lector în Franța și prima carte pe care am citit-o când m-am întors a fost un roman de-al lui, o carte splendidă, și am avut sentimentul că este un mare prozator. Atunci l-am și cunoscut: un ardelean tăcut, sfios, dar când spunea, spunea întotdeauna cu miez”, a rememorat Eugen Simion.

Academicianul a menționat că romanele lui Augustin Buzura „au fost citite, căutate, de zeci de mii de oameni, și reeditate”.

„Pot să spun despre el că este un prozator în linia estetică și morală a lui Slavici și Rebreanu, un prozator ardelean pe scurt, serios și grav, și odată, vorbind despre stilul lui, care nu pare lejer, nu pare un zbor deasupra lucrurilor, ci o căutare în interiorul lucrurilor, l-am comparat cu un tren de marfă care urcă încet pe o pantă, o urcă pufăind, dar care ajunge în cele din urmă la vârf”, a afirmat Eugen Simion.

„Alături de romanele lui, care sunt cunoscute, care au intrat în imaginarul colectiv, în mentalul colectiv, el este, a fost și rămâne, cred, și un publicist serios, ca Octavian Goga și Slavici, dintre ardeleni, adică un om care, în ultimii ani mai ales, în revista ‘Cultura’ pe care a condus-o mai mult de zece ani de zile, el a publicat niște articole de o mare acuitate și de o mare actualitate socială și morală. Așa cum era el tăcut, un om care nu se afișa, el gândea profund și spunea lucruri profunde”, a mai spus academicianul.

Cine a fost Augustin Buzura

Augustin Buzura s-a născut la 22 septembrie 1938, în comuna Berința, județul Maramureș.

A absolvit liceul ”Gh. Șincai” din Baia Mare în anul 1955, apoi Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie, conform volumului ”Dicționarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, București, 2004).

A fost redactor, secretar general de redacție, redactor-șef al revistei „Tribuna” din Cluj, la care a debutat în 1960.

A abandonat medicina în favoarea literaturii, debutând editorial cu volumul de povestiri ”Capul Bunei Speranțe” (1963). După încă o culegere de povestiri și nuvele (”De ce zboară vulturul?”, 1966) se dedică în exclusivitate romanului, dobândind o rapidă și largă cunoaștere din partea criticii și a publicului. ”Absenții” (1970, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor), ”Fețele tăcerii” (1974, Premiul Uniunii Scriitorilor), ”Orgolii” (1977, Premiul pentru Literatură ”Ion Creangă” al Academiei Române), ”Vocile nopții” (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor), ”Refugii” (1984, Premiul Uniunii Scriitorilor), ”Drumul cenușii” (1988), ultimele două făcând parte dintr-un ciclu intitulat ”Zidul morții”, configurează o problematică, un univers literar și o suită de modalități compoziționale caracteristice. Romane ale unor cazuri de conștiință, aceste cărți urmăresc în egală măsură și implicațiile sociale, istorice și politice ale devenirii colective.

În anul 1999 i-a apărut ”Recviem pentru nebuni și bestii”, iar în 2004, două cărți: o reeditare — a cincea de la apariția sa în 1974 — ”Fețele Tăcerii” și ”Teroarea iluziei”, care transcrie după ani de zile de la înregistrarea ei, un dialog avut de scriitor la Munchen, în 1989, cu Crisula Ștefănescu, pe atunci angajată în secția de cercetare a postului de Radio Europa Liberă.

În 2009, i-a apărut volumul ”Raport asupra singurătății”.

Două romane ale sale au fost traduse în franceză: ”Chemin de cendres”, în 1993, tradus de Jean-Louis Courriol și ”Requiem pour salauds et fous”, în 2001, tradus de Marily Le Nir, ambele în ”Editions Noirs sur Blanc”.

Din 2005, Augustin Buzura a condus revista ”Cultura”, o revistă de atitudine culturală și civică, semnând numeroase articole. Multe din acestea au fost adunate în volumul ”Nici vii, nici morți”, pe care autorul l-a lansat în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus 2012.

În noiembrie 2013 și-a lansat, la Târgul Gaudeamus, romanul ”Absenții”, reeditat după 43 de ani.

A tradus, la rândul său, din literatura germană, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă. A publicat articole, eseuri (”Bloc notes”, 1981), interviuri, note în reviste de literatură și cultură din țară și străinătate. Colaborează la multe publicații culturale. A scris, de asemenea scenarii de film: „Orgolii”, „Fata din pădure” pentru filmul ”Pădureanca”, „Undeva în Est”.

A fost președinte al Fundației Culturale Române (din 1990) și al Institutului Cultural Român (2003-2004), președinte al filialei române a Asociației de Știință și Cultură Europeană, cu sediul la Roma (din 1992).

Membru fondator al Fundației de Cultură Europeană din Amsterdam (din 1987), membru în Comitetul director al revistei „Lettres internationales”.

Membru al Academiei Româno-Americane (din 2000), al Academiei Latinității (din 2001), al Academiei Braziliene de Litere (din 2001). Membru al Comitetului național pentru ocrotirea copilului, membru al Asociației Libere a Medicilor Psihiatri — București (din 1989).

A fost decorat cu Ordinul Național ”Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000) și cu Ordinul brazilian ”Rio Branco” în grad de Comandor. În aprilie 2013 a primit Premiul Opera Omnia al Revistei Convorbiri Literare, iar în mai 2013, a lansat, la Bookfest, romanul ”Recviem pentru nebuni și bestii”, o reeditare a unei cărți scrisă în urmă cu 14 ani.

A fost membru corespondent, din 3 iulie 1990, al Academiei Române, devenind membru titular la 12 martie 1992.