AUR a adunat anul trecut peste 5 milioane de euro din donații și împrumuturi. Victoraș Micula, printre finanțatori

AUR, partidul condus de George Simion, s-a descurcat anul trecut mai mult decât onorabil la capitolul donații și împrumuturi. A încasat peste 5 milioane de euro, printre finanțatori numărându-se parlamentari și afaceriști, inclusiv Victoraș Micula, fiul milionarului celebru pentru ”imperiul” European Drinks.
Alina Costache
02 mai 2026, 12:27
AUR a adunat anul trecut peste 5 milioane de euro din donații și împrumuturi. Victoraș Micula, printre finanțatori

Anul fiscal 2025 a fost unul rodnic pentru AUR. Partidul condus de George Simion a încasat aproximativ 5,3 milioane de euro din donații, împrumuturi și cotizații.

Cei mai mulți bani au venit din împrumuturi de la persoane fizice și firme. Trebuie însă menționat că împrumuturile se rambursează, însă donațiile, nu, notează cotidianul.

Iată, mai jos, situația defalcată a banilor veniți la AUR în 2025, conform datelor din Monitorul Oficial.

Cine a finanțat AUR în 2025

  • 9.026.738,30 lei (aprox. 1,8 milioane de euro) – cotizații
  • 145.300,00 lei (aprox. 29 de mii de euro) – donații membri de partid care depășesc 10 salarii minime brute
  • 114.670,00 lei (aprox. 23 de mii de euro) – donații persoane fizice care au donat peste 10 salarii minime brute
  • 10.371.250,00 lei (aprox. 2,07 milioane de euro) – persoane fizice care au acordat împrumuturi peste 100 de salarii minime brute
  • 6.800.000 lei (aprox. 1,3 milioane de euro) – firme (persoane juridice) care au acordat împrumuturi peste 100 de salarii minime brute

În total, partidul condus de George Simion a încasat circa 5,3 milioane de euro.

Citește și Analiză POLITICO: „George Simion urcă puternic în sondaje şi provoacă haos în Parlamentul României”

Pe lista finanțatorilor se află și Victoraș Micula, care, în iunie 2025, a împrumutat AUR cu 95.200 de lei, adică aproape 20.000 de euro. Banii sunt trecuți în dreptul membrilor de partid, mai scrie sursa citată.

Victoraș Micula a fost condamnat definitiv, în martie 2026, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul transformării sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) într-un soi de ”motor de căutare personal”. Fiul milionarului trebuie, în plus, să facă 120 de zile de muncă în folosul comunității.

Pe lista donatorilor AUR se află și Adrian Axinia cu 50.100,00 lei, Mohammad Murad cu 69.670,00 lei și Mihail Dan Dojana cu 45.000,00 lei.

Axinia este europarlamentar, iar Mohammad Murad este deputat, ambii din partea AUR. Cel din urmă figurează pe lista persoanelor fizice, și nu pe cea a membrilor de partid.

Mihai Dan Dojana a fost șef al Administrației Fondului de Mediu cu rang de secretar de stat și consilier ministerial. A coordonat organizația AUR Sector 1, din fruntea căreia a plecat în aprilie 2024.

AUR a fost împrumutat anul trecut și de nașa de botez a copilului lui George Simion, deputata Gianina Șerban. Aceasta a dat circa 100.000 de euro, împrumutul fiind rambursat integral în noiembrie 2025, conform datelor din Monitorul Oficial.

Tot 100.000 de euro au venit, ca împrumut, de la firma Serban Residential Construct SRL, al cărei asociat unic pe soțul Gianinei Șerban, Adrian Mihail Șerban, potrivit datelor de pe listafirme.ro. Împrumutul a fost rambursat tot în noiembrie 2025.

Citește și Ciolacu, atac dur la Bolojan, pe tema programului SAFE. ”E disperat fiindcă va fi demis peste patru zile și minte cu nerușinare”

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Iubita lui Neymar este însărcinată cu alt treilea copil. Cum a reacționat fotbalistul când a aflat sexul copilului
Capital.ro
UDMR, mesaj tranșant pentru Ilie Bolojan: Nu mai poate fi premier
Playtech.ro
Meseria neaşteptată pe care o are fiul „Regelui Asfaltului”. Răzvan Umbrărescu are mare succes în domeniul său de activitate
Adevarul
Dulcele iubit al verii care cucerește toate vârstele. Mihaela Bilic: „Să nu vă fie teamă pentru siluetă, înghețata e cel mai dietetic desert”
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Ece Irtem dezvăluie ce pastile a luat actrița înainte de a se pune la somn: „Când am intrat în camera ei...”
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Trump, lovitură pentru Putin. S-a înțeles deja cu Ucraina
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece