AUR bombardează BEC cu plângeri privind campania lui Nicușor Dan. Ce reclamă partidul lui George Simion

AUR, partidul condus de George Simion, bombardează Biroul Electoral Central (BEC) cu sesizări privind campania electorală a lui Nicușor Dan. O parte a plângerilor admise se referă la clipuri cu conţinut ilegal de pe conturi asociate primarului general.
Irina Dumitrescu
09 apr. 2025, 17:51
AUR bombardează BEC cu plângeri privind campania lui Nicușor Dan. Ce reclamă partidul lui George Simion

Din pricina valului de sesizări înaintate începând cu 5 aprilie, activitatea BEC riscă să fie blocată. Membrii Biroului trebuie să analizeze, zilnic, sute de reclamații, multe dintre acestea fiind, practic, identice, lucru ce duce la o încărcare artificială a activității instituției.

Multe dintre sesizări sunt formulate de către AUR și vizează conținutul unor clipuri electorale considerate ilegale. După ce reclamațiile sunt soluționate de către BEC, exact aceleași materiale electorale sunt contestate din nou de către persoane care, aparent, nu au nicio legătură cu formațiunea condusă de George Simion.

Citește și Partidul lui George Simion se destramă! Claudiu Târziu pleacă definitiv din AUR și anunță crearea unui nou partid : „Sunt alungat din propria casă”

Chiar dacă se constată, în urma verificărilor, că sunt reclamate clipuri deja analizate, BEC are obligația legală de a soluționa fiecare sesizare în parte, întrucât cei care le-au înaintat sunt diferiți. Asta presupune adoptarea unor noi decizii în fiecare caz, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra activității instituției, notează stiripesurse.

Sesizările ”dublate” trimise la BEC nu sunt formulate exclusiv de persoane care nu ar avea apartenență politică. Unele dintre acestea sunt semnate, de pildă, de un jurist membru POT.

Conform unor surse din BEC, bombardamentul AUR asupa instituției ar fi o strategie menită, pe de o parte, să testeze vigilența și limitele de reacție ale instituției. Pe de altă parte, valul de reclamații ar avea și scopul de a atrage atenția publicului – element esențial dată fiind apropierea datei prezidențialelor.

BEC nu a transmis deocamdată un punct de vedere oficial privind suprasolicitarea procedurală provocată de numărul mare al sesizărilor.

În urmă cu câteva zile, BECa admis mai multe plângeri privind clipuri de promovare a unor candidaţi pe TikTok și Facebook, dispunând înlăturarea acestora şi a materialelor conexe.

Potrivit deciziilor Biroului, nouă dintre cele 17 plângeri admise se referă la videoclipuri cu conţinut ilegal de pe conturi asociate candidatului Nicuşor Dan, cu îndemnuri directe de vot pentru acesta, cu îndemn de a nu vota un anumit candidat, cu prezentarea de afişe cu maşini colantate cu imaginea lui, sloganul acestuia, notează replicaonline.

Alte cinci plângeri admise de BEC se referă la 35 videoclipuri publicate pe Facebook şi TikTok cu conţinut ilegal cu îndemnuri de a vota cu George Simion.

Citește și Elena Lasconi dă în judecată USR după ce a fost trădată pentru Nicușor Dan: „O să-mi caut dreptatea în Justiţie”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
„Există bisericuțe în conducerea FCSB!” Gigi Becali, dezvăluiri explozive: „Mă mințiți cu toții. A ajuns cuțitul la os”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT