Australia a dejucat un „complot terorist” care viza doborârea unui avion

Forțele de ordine australiene au dejucat un 'complot terorist' presupus islamist care urmărea 'doborârea' unui avion printr-un dispozitiv exploziv improvizat, iar patru persoane au fost arestate la Syndey, a anunțat duminică premierul Malcolm Turnbull, potrivit AFP.
Filip Stan
30 iul. 2017, 08:04
Australia a dejucat un

„Pot anunța că noaptea trecută a avut loc o importantă operațiune de contraterorism pentru a dejuca un complot terorist ce viza doborârea unui avion”, a declarat el presei. În urma acestui incident, măsurile de securitate au fost consolidate pe principalele aeroporturi din țară.

„Amenințarea teroristă este extrem de reală”, a avertizat premierul, precizând că planul de atac pare să dezvăluie un ‘complot elaborat’, și nu acțiunea unui așa-numit ‘lup singuratic’.
Cei patru bărbați, care nu au fost oficial inculpați și a căror vârstă nu a fost dezvăluită, au fost arestați sâmbătă, când poliția a luat cu asalt locuințe în cel puțin patru cartiere diferite din Sydney, între care și centrul orașului.

Ei sunt suspectați că au legătură cu un complot ‘de inspirație islamică’, a declarat comisarul Andrew Colvin, din cadrul poliției federale australiene.

„Credem că este vorba de terorism de inspirație islamică. Trebuie să anchetăm mai profund ceea ce se ascunde exact în spatele acestui lucru”, a explicat comisarul.

El a adăugat că datorită unor informații culese în ultimele zile forțele de ordine au descoperit pista unui posibil „atac terorist în care s-ar fi folosit un dispozitiv exploziv improvizat”, pregătit de mai multe persoane la Syndey.

Autoritățile nu au precizat dacă atacul viza un zbor național sau internațional, însă cotidianul Daily Telegraph din Sydney a scris că ar fi fost vorba de un zbor intern.

Autoritățile australiene se tem de noi atacuri jihadiste după mai multe atentate, între care uciderea unui angajat al poliției la Sydney de către un adolescent de 15 ani, care au vizat această țară în ultimii ani.

Înainte de acest anunț, 12 atacuri au fost dejucate și circa 60 de persoane au fost inculpate de la ridicarea nivelului de alertă în septembrie 2014.

Australia participă la coaliția internațională condusă de SUA care desfășoară raiduri aeriene împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Irak și Siria din vara lui 2014.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Sabin Ilie a „explodat” în direct: „Sunt jucători care nu știu să stea în teren. Doamne, iartă-mă!”
Capital.ro
PNL Iaşi rupe definitiv alianța cu PSD. Liberalii cer schimbarea viceprimarului și anunță o nouă direcție politică
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România