Australia are prea mulţi… dromaderi: Populaţia lor a fost redusă

Populaţia dromaderilor sălbatici din Australia s-a redus mult şi numără în prezent circa 300.000 de exemplare, faţă de un milion în urmă cu zece ani, după patru ani de efort pentru reducerea numărului acestor animale aduse de colonişti, potrivit unui studiu publicat joi.
Cristina Dinu
21 nov. 2013, 12:47
Australia are prea mulţi... dromaderi: Populaţia lor a fost redusă

Dromaderii au fost aduşi în Australia în secolul al XIX-lea de colonişti, care îi foloseau la transportul de mărfuri şi materiale, înainte de construirea liniilor de cale ferată, scrie Agerpres.

Trăind în libertate şi fără existenţa unor prădători naturali, aceste animale s-au reprodus rapid punând în pericol zone fragile, flora şi fauna locale.

Autorităţile au implementat în 2009 un program de gestionare a dromaderilor sălbatici, cu scopul de a studia impactul acestora asupra mediului şi pentru a reduce populaţia lor.

„Avem o şansă reală acum de a menţine un număr redus de dromaderi sălbatici în deşertul Simpson şi regiunea Pilbara”, afirmă în acest studiu Jan Ferguson, director al asociaţiei Ninti One, un ONG care gestionează acest program.

Numărul acestora animale a fost redus la 300.000, după sacrificări în masă realizate cu ajutorul elicopterelor pe o suprafaţă de peste 3 milioane de kilometri pătraţi.

Reducerea populaţiei îmbunătăţeşte totodată condiţiile de viaţă ale animalelor care au rămas, adaugă studiul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Câți bani a ajuns să câștige Cristian Chivu la Inter și cum i-a adus Parmei peste 91 de milioane de euro
Capital.ro
Amenzi de până la 6% din cifra de afaceri pentru companiile care încalcă regulile UE. Ce practici online sunt vizate
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România